Rușii au pierderi grele în fața ucrainenilor, pe frontul din Herson. Kievul folosește eficient armele din Occident

×
Publicitate

Două rachete rusești au explodat în portul ucrainen Odesa, sâmbătă dimineață, la mai puțin de o zi după ce Kievul și Moscova au încheiat un acord care ar permite reluarea exporturilor de cereale din portul de la Marea Neagră.

"Acest lucru demonstrează un singur lucru: indiferent ce spune și promite Rusia, va găsi modalități de a nu-l pune în aplicare", a declarat președintele Zelenski. Înaltul reprezentant ONU pentru diplomație, Josep Borell, a spus că atacul arată disprețul total al Rusiei față de dreptul internațional.

Două rachete Kalibr au lovit în portul Odesa sâmbătă dimineață. Acuzând Rusia, comandantul forțelor aeriene ucrainene a spus că silozurile cu cereale din port au fost vizate în mod deliberat și alte două rachete lansate către aceste ținte au fost interceptate.

După două luni de discuții și negocieri anevoioase, sub medierea Turciei și a Națiunilor Unite, a fost încheiat la Istanbul un acord care ar permite exportul a milioane de tone de cereale ucrainene pe Marea Neagră. În termenii acestui acord - salutat de ONU ca un "far al speranței" - Rusia s-a angajat să nu lovească porturile pe unde sunt în tranzit transporturile de grâne.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: Este încă o demonstrație că Ucraina poate rezista în acest război. Este clar pentru toată lumea că pot exista provocări din partea Rusiei și încercări de discreditare a eforturilor ucrainene și internaționale.

Un aerodrom militar din Ucraina, lovit de rachete rusești

Rachetele rusești au lovit sâmbătă un aerodrom militar și infrastructura feroviară în centrul Ucrainei. Au fost lansate rachete și în regiunea Nikolaev, în sud, dar și în regiunea Harkov, în nord-est.

Oleksandr Motornyi, corespondent 1+1: În aceste păduri, apărătorii ucraineni spun că au loc ciocniri de aproape între unități de infanterie.

După o perioadă de acalmie, pe frontul din nordul Ucrainei au fost reluate luptele. Până acum, rușii s-au mulțumit doar să bombardeze localitățile ucrainene de lângă Harkov.

Ruși au pierderi grele în Herson

În sud, pe frontul din Herson, rușii au pierderi grele în fața ucrainenilor, care folosesc eficient armele donate de Occident.

Washington-ul a aprobat un ajutor militar suplimentar de 270 de milioane de dolari pentru Ucraina, inclusiv patru noi lansatoare mobile de rachete HIMARS, dar şi sute de drone Phoenix Ghost. Ambele sunt sisteme de armament cruciale care le-au permis ucrainenilor să rămână în luptă în ciuda supremației artileriei ruse.

Dar și ucrainenii obișnuiți adună bani pentru cumpărarea de arme. O campanie pentru strângere de fonduri inițiată de un realizator TV a atras 20 de milioane de dolari, cu care au fost cumpărate drone turcești BAYRAKTAR.

Au contribuit și copii. Precum o fetiță de 9 ani care și-a vândut părul la Cernigău sau o copilă de 6 ani care a cântat din flaut la Dnipro.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62274013
Un bărbat care i-a dat foc soției sale a fost executat în China

Un chinez a fost executat după ce o instanță l-a găsit vinovat că i-a dat foc fostei sale soții în timp ce aceasta transmitea în direct pe rețelele de socializare.

62274012
VIDEO Tragedie la ștrand. Un bărbat a murit după ce podeaua piscinei în care se afla s-a prăbușit și l-a înghițit cu totul

Un bărbat a fost găsit decedat după ce a dispărut într-o groapă dintr-o piscină. Aproximativ 50 de persoane participau la o petrecere, într-o vilă din Karmei Yosef, Israel, atunci când s-a petrecut tragedia.

62274001
Viitoarea generație de mafioți italieni îi înfurie pe șefii mafiei cu filmulețe pe TikTok. Ce postează tinerii gangsteri

Viitoarea generație de mafioți italieni îi înfurie pe șefii mafiei prin faptul că își etalează stilul de viață extravagant pe TikTok.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.