Rusia testează rachete la câţiva kilometri de cel mai mare exerciţiu militar al NATO

61996955
Getty

Marina militară rusă demarează săptămâna aceasta teste cu rachete în apele internaţionale ale Norvegiei, unde are loc şi exerciţiul NATO Trident Juncture.

 

Marina militară rusă va efectua teste cu rachete în apele internaţionale ale Norvegiei în partea a doua a săptămânii, au indicat luni oficiali norvegieni, testele urmând să aibă loc în timp ce NATO desfăşoară în această perioadă în regatul scandinav cel mai amplu exerciţiu militar defensiv al său de după încheierea Războiului Rece, transmite dpa.

Conform unui purtător de cuvânt al agenţiei Avinor, care operează aeroporturile şi serviciile de navigaţie aeriană norvegiene, Rusia a informat despre aceste teste printr-un NOTAM, o înştiinţare către piloţi despre potenţiale riscuri de-a lungul rutei de zbor.

'Acesta este un mesaj de rutină astfel încât piloţii să poată decide să evite zona', a declarat purtătorul de cuvânt al Avinor, Erik Lodding, la postul public NRK.

Testele sunt programate să aibă loc de joi până sâmbătă, la vest de oraşele de coastă Kristiansund, Molde şi Alesund.

'Nu este nimic dramatic. Noi am luat la cunoştinţă şi vom urmări manevrele ruseşti', a afirmat ministrul norvegian al apărării, Frank Bakke-Jensen, într-o declaraţie pentru NRK.

Atât Avinor, cât şi ministrul apărării au precizat că Rusia a informat vineri Norvegia cu privire la aceste teste.

Exerciţiile NATO, denumite Trident Juncture, au început săptămâna trecută şi vor continua conform programului. La ele iau parte în jur de 50.000 de militari, 10.000 de vehicule şi peste 300 de avioane şi nave. Exerciţiile simulează un răspuns pe scară largă într-un scenariu de articol V al Tratatului de la Washington, de apărare a unui stat membru în faţa unui atac din partea unui stat agresor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61996933
Prințul William, Theresa May și Jurgen Klopp l-au omagiat pe patronul Leicester

Mii de oameni, printre care premierul Marii Britanii și prințul William, aduc omagii victimelor accidentului de elicopter petrecut lângă stadionul echipei Leicester.

61893512
Ministrul rus al Apărării ameninţă cu "consecinţe grave pentru Europa"

Retragerea SUA din tratatul INF ar putea afecta grav securitatea Europei, avertizează Serghei Şoigu, ministrul rus al apărării.

61934311
Pentagonul ar putea trimite mii de soldaţi pentru a opri caravana cu emigranţi

Operaţiunea militară de la graniţa dintre SUA şi Mexic urmează să înceapă marţi

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.