Pentagonul ar putea trimite mii de soldaţi pentru a opri caravana cu emigranţi

61934311
iStock

Operaţiunea militară de la graniţa dintre SUA şi Mexic urmează să înceapă marţi

Numărul total al militarilor americani trimişi la graniţa cu Mexicul pentru a ajuta la oprirea unei caravane cu migranţi ar putea fi de ordinul miilor, dar nu există încă o cifră precisă, a declarat luni pentru Reuters un oficial american, oferind o estimare mult mai mare decât cea prevăzută iniţial de 800-1.000 de militari.

Pentagonul a refuzat să facă vreun comentariu referitor la un posibil număr de militari, precizând că se desfăşoară încă planificarea unei misiuni ce are drept scop impulsionarea eforturilor preşedintelui Donald Trump de a-i opri pe migranţii din America Centrală care se îndreaptă către Statele Unite ale Americii.

Săptămâna trecută, secretarul american al apărării, James Mattis, a autorizat folosirea de trupe şi alte resurse militare la graniţa dintre SUA şi Mexic. Responsabili americani afirmau atunci că autorizarea dată de Mattis nu include un anumit număr de militari, care va fi stabilit însă ulterior.

Oficiali americani au declarat pentru Reuters săptămâna trecută că numărul militarilor ar putea fi de cel puţin 800 şi că ei ar putea fi desfăşuraţi începând de marţi.

Trump, care a făcut campanie împotriva imigraţiei ilegale pentru a câştiga alegerile prezidenţiale în 2016, se foloseşte de această caravană în perspectiva alegerilor la jumătate de mandat pentru Congres, prevăzute pentru 7 noiembrie, pentru a impulsiona sprijinul pentru formaţiunea sa, Partidul Republican.

Estimările referitoare la dimensiunile caravanei de migranţi variază între circa 3.500 şi mai mult de dublul acestui număr. Unii migranţi au abandonat călătoria, din cauza dificultăţilor sau cu intenţia de a-şi începe o nouă viaţă în Mexic. Alţii s-au alăturat caravanei în sudul Mexicului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61996863
O femeie s-a aruncat în aer, în mijlocul mulțimii, în capitala Tunisiei

Cel puțin nouă persoane au fost rănite, luni, într-o zonă din centrul capitalei Tunisiei, după ce o femeie și-a detonat materialul explozibil pe care în avea asupra sa.

61996849
Veneția s-ar putea confrunta cu cele mai grave inundații din ultimi 40 de ani

Oraşul Veneţia se pregăteşte pentru cele mai grave inundaţii de după 1979, pe fondul instituirii codului roșu instituind cod roşu în nordul ţării de către autorităţile italiene, informează Agerpres.

61994989
Șeful diplomației turce, noi precizări despre cazul jurnalistului Khashoggi

Șeful diplomației turce, Mevlut Cavusoglu, a declarat luni că autoritățile nu au găsit încă trupul jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, asasinat la consulatul Arabiei Saudite din Istanbul.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.