Rusia și-ar fi găsit un nou „dealer” de arme pentru războiul din Ucraina. Kremlinul va primi „cantităţi uriașe de muniție”

62304934

Rusia şi Coreea de Nord negociază acorduri de arme pe fondul războiului din Ucraina, potrivit afirmaţiilor făcute miercuri de administraţia americană, informează dpa.

"Negocierile privind arme dintre Rusia şi Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) avansează în mod activ", a declarat coordonatorul pentru comunicare strategică al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby.

"Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a călătorit recent în RPDC în încercarea de a convinge Phenianul să vândă muniţie de artilerie Rusiei", a adăugat Kirby, potrivit Agerpres.

Rusia ar putea primi „cantităţi semnificative şi mai multe tipuri de muniţie”

După această vizită, preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au făcut schimb de scrisori, angajându-se să consolideze cooperarea bilaterală, a spus oficialul american.

"Informaţiile indică în plus că, în urma acelei scurte vizite, un alt grup de oficiali ruşi s-a deplasat la Phenian pentru a continua discuţiile despre potenţiale acorduri privind arme între RPDC şi Rusia".

Prin acordurile de arme preconizate, Rusia ar urma să primească din partea Coreei de Nord "cantităţi semnificative şi mai multe tipuri de muniţie pe care armata rusă intenţionează să le folosească în Ucraina", a avertizat Kirby.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62381973
O grupare insurgentă ucraineană, Ateş, revendică un atac la sediul Partidului Rusia Unită al lui Putin din Herson
O grupare insurgentă ucraineană, Ateş, revenidcă miercuri un atac în care afirmă că a aruncat în aer, marţi, sediul Partidului Rusia Unită al lui Vladimir Putin, la Nova Kahovka, în regiunea ucraineană Herson ocupată de ruşi, relatează CNN.
62360283
SUA susțin că Vladimir Putin și Kim Jong Un negociază în secret. Rusia ar vrea să primească arme din Coreea de Nord
Negocierile secrete privind un schimb de arme între Rusia și Coreea de Nord "avansează în mod activ", a dezvăluit săptămâna aceasta un oficial de rang înalt de la Casa Albă, potrivit Business Insider.
62325656
Coreea de Nord a lansat mai multe rachete balistice cu rază scurtă de acțiune în mare
Coreea de Nord a lansat miercuri cel puţin două rachete balistice cu rază scurtă de acţiune în mare.