Rusia se teme că Moldova „se românizează” și că riscă să devină o nouă victimă a politicii occidentale

62400644
AFP

Republica Moldova a stabilit o direcţie de renunţare la suveranitatea sa şi riscă să devină o altă victimă a politicii coloniale occidentale, a avertizat miercuri secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev.

"Conducerea Republicii Moldova, sub presiunea Occidentului şi contrar voinţei poporului său, a luat calea aderării la UE, a românizării, abandonând suveranitatea şi identitatea naţională. De fapt, Moldova riscă să devină încă o victimă a politicii coloniale occidentale, care se desfăşoară în mod vădit, cu neruşinare şi cinism, ignorând normele dreptului internaţional şi legile ţării, inclusiv Constituţia", a declarat Nikolai Patrușev (foto, stânga) apropiatul lui Vladimir Putin, în cadrul unei întâlniri la Moscova cu colegii săi din Comunitatea Statelor Independente (CSI), relatează TASS.

La reuniunea cu omologii săi din fostele republici sovietice, Patruşev, care a fost director al FSB, a avut un discurs dur la adresa Occidentului şi în special a Statelor Unite, pe care le acuză de tulburarea ordinii mondiale şi de creşterea riscului de folosire a armelor nucleare.

Occidentul, în frunte cu Washingtonul, încearcă în mod intenţionat să destabilizeze situaţia în ţări vulnerabile prin provocarea şi susţinerea situaţiilor de criză din aceste ţări, a arătat secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei.

Acuzații dure la adresa Occidentului

"SUA şi aliaţii săi distrug în mod sistematic sistemul de drept internaţional care a fost stabilit după cel de-al Doilea Război Mondial, impunând lumii aşa-numita ordine bazată pe reguli - reguli stabilite doar de ei, exclusiv în propriul lor interes", a acuzat el.

Fostul director FSB a spus că, pentru a-şi justifica propriile acţiuni, Washingtonul, Londra şi Bruxelles-ul demonstrează în mod deschis standarde duble în evaluarea evenimentelor curente şi a conformităţii anumitor acţiuni cu dreptul internaţional. "Pot fi citate multe exemple. Încurajând crimele regimului de la Kiev, închizând ochii la încălcările grave ale legilor şi drepturilor omului în Moldova, ei condamnă Rusia şi Belarus, cer anchete asupra evenimentelor din Kazahstan şi Uzbekistan, introduc în mod arbitrar măsuri restrictive unilaterale", a punctat Patruşev, potrivit News.ro.

Potrivit apropiatului lui Putin, confruntarea valorilor şi ideologiilor a intrat acum într-o fază acută. "Încercările continue ale Occidentului colectiv de a distruge diversitatea civilizaţională, de a introduce pretutindeni atitudini ideologice neoliberale şi un individualism agresiv sub masca valorilor democratice universale provoacă o respingere tot mai mare, în special în acele ţări în care bazele sociale şi spirituale şi morale tradiţionale sunt puternice", a subliniat el.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62400642
Singura palestiniană aleasă în Camera Reprezentanților din SUA, cenzurată. Rashida Tlaib ceruse „libertatea" palestinienilor

Camera Reprezentanţilor din SUA a decis marţi seara prin vot să o cenzureze pe reprezentanta democrată Rashida Tlaib din Michigan, singura americană de origine palestiniană din Congres.

62239326
Rusia lansează un avertisment dur: „Politicile 'distructive' ale Occidentului vor duce la utilizarea armelor nucleare”

Secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, a declarat miercuri că politicile "distructive" ale Statelor Unite şi ale aliaţilor sporesc riscul ca armele nucleare, chimice sau biologice să fie folosite, relatează TASS.

62400635
Milioane de oameni au rămas fără semnal la telefon, după o pană de curent care a dat peste cap Australia

Milioane de australieni au rămas fără servicii de telefonie mobilă şi internet după ce gigantul de telecomunicaţii Optus a fost afectat de o pană de curent, transmiste BBC.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.