Rusia anunță încetinirea ofensivei din Ucraina. Cum justifică Moscova decizia

62278273

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat, miercuri, că încetinirea campaniei militare ruse în Ucraina este rezultatul unei decizii “deliberate” a Moscovei pentru a reduce pierderile civile.

Totuși, el a asigurat că "operaţiunea militară specială" se derulează conform planului şi că "toate obiectivele vor fi atinse", declaraţia sa intervenind chiar în ziua în care se împlinesc şase luni de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, relatează Reuters şi EFE.

"Totul se face pentru a evita victimele în rândul civililor. Desigur, asta încetineşte ritmul ofensivei, dar facem asta în mod deliberat", a afirmat Şoigu în cursul unei reuniuni desfăşurate la Taşkent (capitala Uzbekistanului) cu omologi ai săi din cadrul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS).

"Operaţiunea militară specială se derulează aşa cum era prevăzut şi toate obiectivele vor fi atinse", a asigurat el, în contextul în care efortul de război al Rusiei în Ucraina a înregistrat puţine progrese în ultimele luni, după ce trupele sale au fost respinse de lângă Kiev în primele săptămâni ale invaziei, concentrându-se în prezent pe preluarea sub control a întregului Donbas (est) şi a unor teritorii în sud.

Rusia, susţine el, atacă infrastructura militară şi industria de apărare a Ucrainei cu arme de înaltă precizie şi "face totul pentru a evita victime în rândul populaţiei civile".

"Fără nicio îndoială, asta încetineşte ritmul ofensivei, dar o facem în mod conştient", a afirmat ministrul rus în faţa omologilor săi din OCS, care grupează China, India, Kazahstan, Kîrgîzstan, Pakistan, Rusia, Tadjikistan şi Uzbekistan.

În acelaşi timp, Şoigu a acuzat "formaţiunile armate ucrainene" de utilizarea "tacticii pământului pârjolit, de încălcarea brutală a normelor internaţionale şi de a acţiona ca nişte terorişti'".

Explicații pentru începutul războiului

Ministrul rus a reiterat explicaţia Kremlinului cu privire la declanşarea campaniei militare în Ucraina, susţinând că Moscova a considerat necesar să apere populaţia rusofonă din Donbas (estul Ucrainei).

Totodată, Şoigu a denunţat că conflictul din Ucraina a devenit pentru SUA şi aliaţii lor un pretext în plus pentru a declanşa un război economic şi informaţional împotriva Rusiei cu scopul de a o epuiza strategic.

"Obiectivul declarat al SUA şi complicilor lor este epuizarea strategică a Rusiei pentru a elimina concurenţa şi a trimite un avertisment altor state care promovează o politică independentă", a afirmat el.

Washingtonul "a ales Ucraina ca instrument pentru a duce un război hibrid împotriva Rusiei", a mai declarat acesta.

"SUA şi aliaţii lor continuă să inunde Ucraina cu arme, ceea ce creşte numărul victimelor şi prelungeşte conflictul", susţine ministrul rus al apărării, citat de EFE.

Șase luni de război

În cele şase luni de agresiune pe scară largă a Rusiei în Ucraina, Moscova nu doar că nu şi-a atins obiectivele, ci şi-a slăbit poziţiile pe plan economic şi diplomatic, în timp ce starea armatei ruse s-a deteriorat semnificativ, concluzionează Ministerul britanic al Apărării într-un buletin actualizat cu privire la situaţia de pe frontul din Ucraina, postat pe Twitter.

După ce au constatat în luna aprilie că au eşuat în planurile lor de a răsturna guvernul de la Kiev şi a ocupa cea mai mare parte a ţării, liderii ruşi au revenit la obiective mai modeste în estul şi sudul Ucrainei, indică instituţia de apărare britanică, citată de agenţia de presă ucraineană Ukrinform.

Potrivit Ministerului britanic al Apărării, ofensiva rusă în estul Ucrainei se desfăşoară într-un ritm minimal, iar, în sud, trupele ruse se aşteaptă la o contraofensivă de amploare din partea forţelor ucrainene, care din anumite motive întârzie.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62280882
Război în Ucraina, ziua 182. Zelenski amenință cu un răspuns puternic dacă Rusia va ataca de Ziua Independenței

Știrile PRO TV.ro au transmis, miercuri, în format LIVE TEXT, cele mai noi informații despre războiul din Ucraina.

62280967
Ucraina a „sărbătorit” Ziua Independenței în sunet de alarmă aeriană. Temerile de bombardamente au crescut în toată țara

Alarmele aeriene au răsunat în aproape toată Ucraina miercuri, 24 august.

62280964
Pasageri blocaţi ore întregi în Eurotunel, după ce un tren s-ar fi defectat: ”A fost ca într-un film cu dezastre”. VIDEO

Zeci de persoane au rămas blocate ore întregi, marţi seara, în Eurotunelul de sub Canalul Mânecii, după ce un tren de pe ruta Calais - Folkestone s-ar fi defectat, relatează BBC.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.