Șase luni de război în Ucraina. Oamenii din Zaporojie anunță cel mai puternic bombardament de la începutul conflictului

×
Publicitate

Miercuri se împlinesc 31 de ani de când Ucraina și-a declarat independența și șase luni de la începutul invaziei rusești.

Așa cum anticipau, ucrainenii au fost vizați de un tir de rachete ale armatei rusești, care au început să cadă peste orașele din estul țării imediat după miezul nopții. Printre altele, au fost lovite orașele Harkov și Odesa, iar localnicii din Zaporojie susțin că s-au confruntat cu cel mai puternic bombardament de la începutul războiului.

Pe de altă parte, Statele Unite pregătesc un nou pachet de ajutoare militare, în valoare de trei miliarde de dolari - cel mai mare de până acum.

Atacuri încă de la miezul nopții

Mai multe rachete rusești au căzut, în noaptea de marți spre miercuri, în Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei. Întreaga țară e în alertă miercuri, în ziua în care se împlinesc 31 de ani de la declararea independenței. În același timp, sunt exact șase luni de când Rusia a invadat Ucraina, iar serviciile de informații occidentale au avertizat că rușii pregătesc o campanie amplă de bombardament asupra orașelor ucrainene.

Ucrainenii au ripostat, marți, în orașul separatist Donețk. Potrivit autorităților ocupante, patru oameni au murit și peste zece au fost răniți într-un bombardament care a vizat sediul ministerului de interne al Republicii separatiste.

Localnic: “Ne-am oprit în loc și am auzit dintr-o dată o explozie. Lena și cu mine am luat-o la fugă, țineam câinele în brațe, era rănit. Ne-am ascuns aici. Lena plângea pentru că Ruslan a fost ucis”.

Daria Dughina a fost înmormântată
 

La Moscova au avut loc, miercuri, ceremoniile funerare ale Dariei Dughina, directoarea unei publicații de propagandă a Kremlinului, moartă într-un atentat cu bombă, în weekend. Tatăl ei, ideologul Alexander Dughin, a ținut un discurs în fața catafalcului.

Fred Pleitgen, corespondent CNN: „Alexander Dughin spunea că singura cale de a justifica sacrificiul și pierderea fiicei sale ar fi ca Rusia să obțină o victorie totală împotriva Ucrainei. A cerut un nou imperiu rus”.

Oficialii ruși aruncă responsabilitatea pentru atentat în seama Ucrainei și a aliaților ei vestici.

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe: „Consider că e o crimă barbară care nu trebuie iertată. Din câte știu, FSB a stabilit unele fapte, care sunt investigate. Sper că investigația va fi încheiată curând și nu va fi arătată nicio milă.”

Rusia susține că presupusa responsabilă ar fi făcut parte din batalionul Azov

Între timp, autoritățile ruse încearcă să convingă lumea că bomba a fost pusă de o femeie din Ucraina, de 43 de ani, care ar fi făcut parte din batalionul Azov și, după atentat, a fugit în Estonia. Unii analiști spun însă că povestea e cusută cu ață albă.

Vladyslav Zhaivoronok, soldat din regimentul Azov: „Nu întâmplător Rusia arata spre batalionul Azov. Nu m-aş mira să vină cu nişte declaraţii smulse sub tortura de la camarazii mei luaţi prizonieri, în care să spună că o cunoşteau pe această femeie, Natalia Vovk.”

Diana Magnay, corespondent Sky News: „Şi dacă ar fi adevărat că sunt responsabile serviciile secrete ucrainene, ar fi foarte semnificativ că ucrainenii sunt capabili de un atac de asemenea anvergură în Moscova. În plus, atentatul aduce războiul mai aproape de ruşi, în acelaşi fel în care au făcut-o şi loviturile ucrainene din Crimeea.”

Însă istoricul Mark Galeotti, reputat analist în probleme legate de Rusia, atrage atenţia ca scenariul ticluit de ruşi nu face decât să pună, din nou, Kremlinul într-o lumină de incompetență. Iar ucrainenii spun că nu sunt implicați în atentat.

Volodimir Zelenski: Nu e responsabilitatea noastră

 

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Nu e responsabilitatea noastră. (Daria Dughina) nu era un cetățean al țării noastre, nu suntem interesați de ea, nu era pe teritoriul Ucrainei și nici în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei.”

Pe de altă parte, atacul cu bombă a înfiorat elitele ruse.

Mary Ilyushina, corespondent CBS: „Ruşii chiar sunt îngrijoraţi. Şefa postului de propagandă Russia Today nu mai mişca fără agenţi de securitate. Mai mult, locul în care s-a întâmplat e foarte relevant, mulţi oficiali, dar şi oameni de afaceri ruşi locuiesc în zona respectivă. Un atac cu bomba pe autostrada spre Moscova îi sperie pe mulţi care fac parte din cercurile puterii.”

În acest timp, statele baltice, alături de Polonia și Finlanda, încearcă să convingă celelalte membre ale Uniunii Europene să interzică cetățenilor ruși să mai intre pe teritoriul UE.

Gabrielius Landsbergis, ministrul de Externe al Lituaniei: „Căutăm o soluție europeană. Este cea mai potrivită, cea mai corectă din punct de vedere legal. Dacă nu găsim una, nu excludem o soluție regională, care ar include statele baltice, Polonia și, probabil, Finlanda.”

De teamă că statele europene care au granițe cu Rusia ar închide punctele de trecere a frontierei, mii de ruși s-au grăbit să plece din țară în ultimele zile și au format în vămi cozi întinse pe câţiva kilometri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62280897
Muniția dintr-un depozit din Rusia, aproape de granița cu Ucraina, a luat foc. Care ar fi cauza. VIDEO

Muniția dintr-un depozit din Rusia, aproape de granița cu Ucraina, a luat foc marți, un oficial al zonei indicând temperaturile ridicate ca fiind cauza.

62272053
Ziua Independenţei, în Ucraina. Zelenski: Vom răspunde oricărei manifestări a terorismului rus

Ziua Naţională a Ucrainei este marcată miercuri sub o mare tensiune, la şase luni de la lansarea invaziei ruse.

62255791
Ucraina nu este pregătită să se așeze la masa negocierilor cu Rusia, anunță Volodimir Zelenski. Motivul invocat

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, marți, că țara sa nu este pregătită să treacă la etapa diplomatică de rezolvare a a războiului cu Rusia.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.