Rusia, aliat apropiat al Iranului, interzice avioanelor sale să mai zboare noaptea în Israel timp de o săptămână

62474026

Autoritatea de aviaţie din Moscova le-a interzis companiilor aeriene ruse să efectueze zboruri în spaţiul aerian al Israelului în nopţile următoare, relatează sâmbătă dpa.

Interdicţia este valabilă de la 22:00 GMT până la 04:00 GMT în fiecare noapte şi va fi intra în vigoare pentru prima dată sâmbătă dimineaţa, potrivit unui comunicat difuzat vineri seara de Agenţia aeronautică federală rusă Rosaviatsiya.

Aşa-numita notificare către aviatori sau misiuni aeriene (NOTAM) este valabilă până la 16 august, 09:00 GMT, precizează sursa citată, care nu a furnizat un motiv pentru această decizie, deşi există o legătură aparentă cu un temut atac aerian al Iranului asupra Israelului, notează dpa, citată de Agerpres.

Rusia este un aliat apropiat al Iranului şi recent a intensificat livrările de arme de apărare aeriană către această ţară.

Zborurile în spaţiul aerian israelian în timpul zilei continuă să fie permise. Cu toate acestea, piloţii ruşi trebuie să respecte reglementările de siguranţă pentru zboruri în sau peste zone de criză, a indicat Rosaviatsiya.

Multe companii aeriene internaţionale şi-au anulat zborurile către Israel din cauza ameninţării războiului, notează Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62087989
Un nou atac asupra trupelor americane în Orientul Mijlociu. Zona care stă pe un butoi cu pulbere
Trupele americane din nord-estul Siriei au fost atacate cu o dronă, a declarat vineri un oficial american pentru Reuters, conform datelor iniţiale nefiind înregistrate persoane rănite.
62300446
Arma americană cu care ucrainenii au dezlănțuit iadul în Rusia. Gestul disperat al Moscovei | VIDEO
Rusia a mutat vineri tancuri, artilerie şi sisteme de rachete suplimentare în sudul regiunii Kursk, unde pentru a patra zi consecutiv a încercat să pună capăt incursiunii-şoc a forţelor ucrainene.
62397117
SUA trimit alte arme în Ucraina. Rachete, muniții și blindate de 125 milioane de dolari
Un nou pachet de asistență militară pentru Ucraina, valorând 125 de milioane de dolari, a fost anunțat vineri. SUA vor trimite rachete Stinger, muniţie de artilerie şi sisteme anti-blindate.