Rusia abia mai face față pandemiei. Medicii le scriu pacienților datele direct pe brațe, cu markerul

×
Publicitate

Rusia a fost prima ţară care a înregistrat un vaccin anti-Covid, testat în prezent pe sute de mii de voluntari. Totuși, președintele Vladimir Puțin nu s-a imunizat - nu poate participa ca voluntar, a explicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

 

Șeful statului le-a dat mână liberă guvernatorilor regionali să se descurce cu pandemia, dar în felul acesta s-a pus pe sine la adăpost de critici și nemulţumirea populară.

Toţi oamenii aceştia stau pe holuri pentru că nu mai sunt paturi libere. Sunt întinşi pe tărgi. Am văzut doar două scaune neocupate.

Aceste imagini filmate cu telefonul mobil, la Tomsk, sunt o mărturie dură pentru ceea ce înseamnă valul doi al pandemiei, revărsat asupra spitalelor din Federația Rusă. Sălile de așteptare și holurile sunt pline cu bolnavi care se chinuie să respire.

Sunt pacienţi care au numele şi alte date scrise (de medici) cu markerul, direct pe braţe. Aşa e aici...”.

Dar puterea insistă că nu se impune carantina ori o măsură radicală, precum oprirea pe scară largă a activităților economice.

În timp ce răspândirea virusului creștea alarmant în toamnă, Kremlinul a arătat cu degetul, constant, spre guvernatori.

Vladimir Putin: ”Oameni din Federaţia Rusă, să fim sinceri, situaţia este dificilă! Vreau să mă adresez guvernatorilor regionali: Dragi colegi, aţi primit puteri depline pentru a lua toate măsurile necesare în lupta împotriva pandemiei. Nimeni nu este scutit de responsabilitatea personală pentru deciziile luate sau pentru deciziile luate prea târziu”.

Guvernatorul regiunii Khakassia a avut, totuși, curajul să spună că sistemul medical îşi atinge limitele.

A postat mesajul pe contul sau de Instagram, în timp ce și el era infectat cu SARS-COV-2.

Valentin Konovalov, guvernatorul regiunii Khakassia: ”Sistemul medical face tot ce se poate, eu fac tot posibilul să accelerez procesul, să transmit solicitări pentru tot ce este necesar. Dar orice sistem de sănătate are o limită”.

Abbas Gallyamov, analist politic: ”Nu sunt resurse în unele regiuni, alte regiuni sunt sărace. Resursele sunt concentrate la nivel federal. Juridic, guvernatorii au mână liberă. Practic, nu este deloc aşa, pentru că nu au fonduri să impună carantina şi să compenseze pierderile economice”.

Judy Twigg, profesor Virginia Commonwealth University: ”Nu vor să atragă asupra lor nemulţumirea oamenilor faţă de impunerea restricţiilor şi nici nu vor să fie acuzaţi pentru criza sanitară. E foarte convenabil să ai guvernatori regionali pe care să-i scoţi vinovaţi de ce se întâmplă”.

Conform cifrelor oficiale, rata infecțiilor la suta de mii de locuitori, în Rusia, s-a dublat de la începutul lui octombrie. Acum a trecut de 15.

 

Franța se redeschide de sărbători

 

O țară aparte pe parcursul acestei crize pandemice, Suedia a anunţat că va interzice, începând cu 1 decembrie, adunările cu mai mult de opt persoane. Este cea mai restrictivă măsură de la începutul pandemiei încoace.

Karl, avocat: "Întâlnirile sociale sunt destul de rare în afara familiei apropiate şi se pare că suedezii iau lucrurile mai în serios. Marea problemă e că, spre deosebire de alte ţări unde cei care ies din casă fără să aibă motive serioase sunt amendaţi, în Suedia nu se aplică această măsură".

În schimb, Franța a trecut de vârful valului doi al pandemiei - după cum spune președintele Macron - și va începe să relaxeze restricţiile din acest week-end.

Magazinele ne-esențiale și cinematografele se redeschid. Urmează să fie ridicate și restricțiile de călătorie, începând cu 15 decembrie, pentru perioada sărbătorilor de Crăciun. Cu o condiţie, însă.

Emmanuel Macron: ”Dacă vom rămâne în jurul a 5.000 de noi cazuri pozitive pe zi şi 2.500 - 3.000 de pacienţi la terapie intensivă, putem trece la faza următoare. La acest prag, măsurile de carantină ar putea fi ridicate. Şi vom putea din nou să călătorim fără autorizaţie între diferite regiuni şi să petrecem Crăciunul cu familia”.

De la izbucnirea pandemiei, Franța a înregistrat peste 2,2 milioane de cazuri de infectare și peste 50.000 de decese asociate cu Covid-19.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
O mașină s-a izbit de poarta sediului Cancelariei federale din Germania. O persoană a fost rănită

Un automobil s-a izbit miercuri de poarta sediului Cancelariei federale de la Berlin, unde se află biroul cancelarului Angela Merkel, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei germane, transmit DPA şi Reuters.

Maia Sandu: Am scos R. Moldova din comă. După inaugurare vom organiza vizita președintelui Klaus Iohannis la Chișinău

Primul lucru pe care îl va face Maia Sandu după preluarea funcției de președinte al Republicii Moldova va fi organizarea vizitei lui Klaus Iohannis la Chișinău. Sandu a anunțat că va apela la ajutorul României pentru a obține vaccine anti-Covid de la UE.

Sondaj Radio Ecoul Moscovei: Aproape 70% dintre ruși și-ar dori un președinte ca Maia Sandu

Aproape 70% dintre respondenții ruși ai unui sondaj inițiat de un post de radio din Moscova și-ar dori un președinte precum Maia Sandu, recent aleasă șef al statului în Republica Moldova.

Recomandări
PNL şi USR boicotează toate activităţile parlamentare de la Camera Deputaţilor, în semn de protest față de ”alianța PSD-AUR”

Parlamentarii USR și PNL au anunțat că au decis să boicoteze ședințele de miercuri, 02 septembrie, în semn de protest față de ”noua alianță” formată între PSD, AUR și SOS.

Iranul ripostează dur după atacurile SUA. A lansat rachete și drone asupra bazelor americane din Golf

Iranul a atacat miercuri baze militare din Golf ale Statelor Unite după încheierea unei salve de lovituri americane împotriva sa, a doua în doar câteva zile., comentează AFP.

INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.