România, atenționată de Consiliul Europei că nu recunoaște legal relațiile între persoanele de același sex

62148980
Getty

Comisarul pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei a subliniat, într-un document publicat zilele trecute, absența recunoașterii legale a relațiilor între persoanele de același sex din România.

„Comisarul și-a publicat observațiile scrise la Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la cazul Florin Buhuceanu și Victor Ciobotaru și alte 12 cazuri împotriva României, care se referă la absența unui cadru legal pentru recunoașterea relațiilor stabile de același sex”, se arată în comunicatul oficial publicat de Consiliul Europei.

Comisarul Dunja Mijatović subliniază, în prinvința cuplurilor stabile de același sex, cu sau fără copii, că fac parte din diversitatea bogată a familiilor care alcătuiesc societățile noastre, indiferent dacă un stat le recunoaște sau nu. Comisarul mai reamintește că, în absența unei astfel de recunoașteri, li se interzice să se bucure pe deplin de dreptul lor la viața privată și de familie, astfel cum este garantat în Convenția europeană a drepturilor omului (articolul 8) și că acest lucru are un impact substanțial asupra vieții lor, transmite Calea Europeană.

Mijatović a adăugat faptul că statele ar trebui să permită cuplurilor de același sex recunoașterea juridică eficientă și nediscriminatorie sub formă de căsătorie civilă, uniuni civile sau parteneriate înregistrate.

Comisarul concluzionează prin faptul că „principiul egalității în fața legii impune ca recunoașterea legală să fie disponibilă partenerilor de același sex” și că „absența recunoașterii legale pentru cuplurile de același sex constituie discriminare pe motiv de orientare sexuală”.

Consiliul Europei este cea mai mare organizație în materie de drepturi ale omului din Europa. Aceasta include 47 de state membre, dintre care 28 sunt state membre ale Uniunii Europene. Toate statele membre ale Consiliului Europei au aderat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, un tratat conceput pentru a proteja drepturile omului, democrația și statul de drept.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62146108
Italienii au votat reducerea numărului de parlamentari de la 945 la 600

Italienii au votat reducerea numărului de parlamentari de la 945 la 600, în cadrul unui referendum, scrie BBC News.

62148969
Bilanțul cazurilor de COVID crește dramatic în Europa. Tot mai multe țări impun noi restricții

Regatul Unit ar putea ajunge la 50 de mii de cazuri noi de coronavirus, zilnic, la jumătatea lui octombrie, dacă rata actuală de infectare nu este oprită.

62148968
Un avion uşor a fost găsit într-un câmp, în Slovacia. Pilotul şi pasagerul au dispărut

Un avion ușor a fost găsit avariat pe un câmp din estul Slovaciei, de către un fermier, la sfârşitul săptămânii trecute, însă fără să existe nicio urmă a echipajului, a relatat TV Markiza, citată marţi de dpa.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.