Rivalii Hamas, apel către gruparea islamistă după ce Israelul a reluat atacurile în Gaza: „Trebuie să-şi arate compasiunea”

62529977
Getty

Purtătorul de cuvânt al Fatah -partidul preşedintelui Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas - a lansat sâmbătă un apel către gruparea Hamas, cerându-i să se retragă de la putere pentru a menţine „prezenţa palestinienilor” în Fâşia Gaza.

Apelul formațiunii considerate „rivala” Hamas în viața politică palestiniană vine într-un moment în care Israelul îşi intensifică operaţiunile militare şi ameninţă populaţia din Fâșia Gaza cu strămutarea şi cu anexarea unor părţi ale enclavei.

„Hamas trebuie să-şi arate compasiunea pentru Gaza, pentru copiii, femeile şi bărbaţii ei. Avertizăm împotriva unor zile dificile, dure şi umilitoare pentru locuitorii Fâşiei Gaza”, a declarat Mounther al-Hayek, purtător de cuvânt al Fatah.

Conflictul dintre Fatah și Hamas

Hamas a preluat puterea în Fâşia Gaza în 2007, alungând cu forţa armată administraţia ANP, dominată de Fatah. De atunci, toate tentativele de reconciliere între cele două formaţiuni au eşuat.

Hayek cere grupării islamiste „să părăsească scena guvernamentală şi să devină pe deplin conştientă că bătălia care urmează (dacă decide să rămână la putere) va duce la sfârşitul existenţei palestinienilor” în Fâşia Gaza.

El afirmă de fapt ceea ce înşişi unii locuitori ai Fâşiei Gaza încep să îndrăznească să o spună deschis, epuizaţi de suferinţele şi distrugerile provocate de războiul dus de Israel pe micul lor teritoriu asediat, ca ripostă la atacul sângeros din 7 octombrie 2023 lansat de Hamas.

După mai multe săptămâni de dezacord cu Hamas asupra modului de a continua armistiţiul intrat în vigoare la 19 ianuarie, Israelul - care sistase sosirea ajutorului umanitar destinat Fâşiei Gaza în 2 martie- a întrerupt încetarea focului marţi, reluând bombardamentele asupra Fâşiei Gaza, înainte de a-şi trimite soldaţii pe teritoriul acesteia în zona evacuate în timpul armistiţiului.

În timp ce Hamas continuă să ceară aplicarea a ceea ce gruparea consideră a fi termenii acordului de încetare a focului încheiat iniţial în ianuarie, Israelul - bazându-se pe susţinerea administraţiei americane a preşedintelui Donald Trump - repetă că nu se pune problema despre aceasta, îşi înăspreşte exigenţele şi ameninţă Gaza cu focul "infernului" dacă Hamas nu-i eliberează pe cei 60 de ostatici pe care îi deţine încă.

În ultimele zile, mai mulţi miniştri israelieni au cerut dezarmarea Hamas şi demilitarizarea totală a Fâşiei Gaza, ameninţând cu deportarea totală sau parţială a locuitorilor enclavei şi cu anexarea unor părţi ale acesteia.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62529976
Papa Francisc va apărea în public după cinci săptămâni de spitalizare. Anunțul Vaticanului despre starea Suveranului Pontif

Papa Francisc ar urma apară în public duminică, 23 martie, pentru prima dată de când a fost internat în spital din cauza dublei pneumonii, în urmă cu aproximativ cinci săptămâni

62529955
GRU a înfiinţat „universităţi” pentru acţiuni de sabotaj în Occident. Un vecin al României oferă cei mai mulți „studenți”

GRU, serviciul de informații militare al Rusiei, a înființat centre speciale la Moscova și Sankt Petersburg pentru instruirea cetățenilor străini în acțiuni de sabotaj împotriva Occidentului, dezvăluie jurnalistul de investigație Christo Grozev.

62529953
Arestări în masă în Istanbul în urma protestelor faţă de reținerea primarului Imamoglu, rivalul politic al lui Erdogan

Autorităţile turce au reţinut 343 de persoane în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în timpul protestelor desfăşurate în mai multe oraşe în urma arestării primarului din Istanbul, Ekrem Imamoglu, a anunţat Ministerul de Interne, citat de Reuters.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.