Reforma fiscală, aprobată de congresul SUA. Impozitul pe profit va fi redus

61928744
Agerpres

Republicanii din Senatul şi Camera reprezentanţilor din SUA au ajuns la un acord asupra unui controversat proiect de lege care urmează să stea la baza celei mai importante reforme fiscale din ultimii 30 de ani din această ţară, relatează sâmbătă dpa.

Potrivit proiectului, impozitul pe profit va fi redus de la 35% la 21%.

Vineri, doi senatori care formulaseră rezerve, republicanii Marco Rubio şi Bob Corker, şi-au exprimat susţinerea faţă de proiect.

Vestea a fost primită cu creşteri record pe piaţa bursieră din SUA. Mediul de afaceri american ar urma să aibă de câştigat din reducerile prevăzute de taxe, de altfel un punct cheie al platformei electorale a lui Donald Trump în campania prezidenţială de anul trecut.

Proiectul, adoptat iniţial în versiuni separate de Senat şi Camera reprezentanţilor reunite apoi într-o formă comună, va fi supus la vot săptămâna viitoare în ambele camere, controlate de republicani. Astfel, reforma fiscală ar putea fi adoptată de amândouă chiar miercuri, ceea ce ar însemna un cadou legislativ rar pentru preşedintele Trump, chiar înainte de Crăciun - practic, primul său succes legislativ major de când a fost învestit, în ianuarie.

În timp ce republicanii insistă că prin noile măsuri familia medie americană va beneficia de circa 2500 de dolari în plus neimpozabili, detractorii reformei avertizează că aceasta va duce la creşterea deficitului naţional, iar democraţii reclamă avantajarea contribuabililor bogaţi în defavoarea familiilor din clasa medie.

Mai mult, raportorul special al ONU pentru sărăcia extremă şi drepturile omului, Philip Alstom, a atenţionat, în finalul unei vizite în SUA, că proiectul de reformă riscă să distrugă sistemul de protecţie socială pentru categoriile defavorizate şi să crească inegalităţile "la cel mai înalt nivel imaginabil".

Raportorul ONU, care a organizat vineri o conferinţă de presă la Washington după o vizită în SUA şi Puerto Rico consacrată impactului sărăciei extreme asupra drepturilor omului, a denunţat de asemenea "dimensiunea rasială" a sărăciei, subliniind însă că sunt şi "albi care trăiesc în sărăcie extremă în SUA", iar "tăierile din sistemul social afectează pe toată lumea", a consemnat AFP.

Conform ultimelor statistici oficiale, veniturile clasei de mijloc a SUA au crescut în 2016 pentru al doilea an consecutiv, dar 12,7% dintre americani, adică 40,6 milioane de oameni, trăiesc sub pragul sărăciei. Un studiu a stabilit în 2011 că 1,65 milioane de cămine din SUA supravieţuiau cu mai puţin de doi dolari pe zi de persoană, pragul sărăciei extreme calculat de Banca Mondială.

Philip Alston urmează să-şi prezinte raportul final Consiliului ONU pentru drepturile omului în iunie 2018 la Geneva

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
60617003
Autoritățile ucrainene ar putea aproba extrădarea lui Saakașvili în Georgia
Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili ar putea fi extrădat de autoritățile ucrainene, a declarat procurorul general al Ucrainei, Iuri Luțenko.
61927750
Rusia ar urma să reia cursele aeriene către Egipt, la doi ani de la incidentul aviatic din Sinai
Rusia şi Egiptul au semnat un acord de cooperare privind securitatea civilă, care reprezintă primul pas spre reluarea curselor aeriene spre Cairo.
61926945
UE impune măsuri mai aspre pentru platformele bitcoin
Statele din Uniunea Europeană au aprobat, vineri, reglementări mai stricte privind platformele de schimb pentru bitcoin și alte monede virtuale, pentru a preveni spălarea banilor și finanțarea terorismului.