Alegeri parțiale în SUA. Victorie istorică pentru democrații americani, eșec usturător pentru Donald Trump

×
Publicitate

Democratul Doug Jones din Alabama a câștigat un mandat în senatul Statelor Unite, după o cursă electorală în care Donald Trump l-a susținut fățiș pe controversatul republican Roy Moore.

Din 1992, niciun democrat nu a fost ales senator în Alabama, stat din sudul Statelor Unite.

Doug Jones: ”Am așteptat momentul asta toată viața și acum pur și simplu nu știu ce naiba să va spun.....”

Jones ar urma să ocupe locul de senator rămas vacant după numirea lui Jeff Sessions în funcția de procuror general al țării.

Doug Jones: ”Cum spunea Martin Luther King, brațul moral al Universului e lung, dar se înclină către dreptate!”

Candidatul democrat a reuşit să câştige în Alabama, un bastion al conservatorilor, învingându-l pe controversatul republican Roy Moore, acuzat de agresiuni sexuale asupra unor minore. Faptele s-ar fi petrecut cu decenii în urmă, iar Moore le neagă cu îndârjire.

Congresmeni din propriul partid s-au distanțat de candidatul republican.

Mitch McConnell liderul majorității republicane din Senat: ”Am sperat că judecătorul Moore va demisiona și se va retrage din cursă.”

Moore a avut însă sprijinul președintelui Trump până în ultima clipă.

Trump: ”Ieșiți din case și votați pentru Roy Moore!”

Donald Trump

Cu alte cuvinte, eșecul lui Moore este și o pierdere uriașă pentru președinte și s-ar putea repercuta asupra alegerilor legislative de la jumătatea mandatului, programate anul viitor. Culmea este că, dacă Trump l-a felicitat pe democratul Doug Jones, Roy Moore nu și-a recunoscut încă înfrângerea.

Șeful său de campanie a cerut renumararea voturilor.

Roy Moore: ”Încă nu s-a terminat, o să mai dureze până ne lămurim care e rezultatul”.

Diferența de jumătate de punct dintre cei doi candidați înseamnă, totuși, 20.000 de voturi.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61854940
Guvernul german promite măsuri pentru victimele atentatelor, după un raport îngrijorător
Guvernul german a anunțat, miercuri, că dorește să îmbunătățească „rapid” ajutorul acordat victimelor atentatelor, ca urmare a unui raport care scoate în evidență deficiențele cu care s-au confruntat, după atacul de la Târgul de Crăciun din Berlin.
61928096
Raid aerian al Arabiei Saudite asupra Yemenului: cel puțin 39 de morți
O aeronavă aparținând coaliției saudite a lovit miercuri o tabără a poliției militare din capitala Yemenului, Sana'a, rezultând moartea a cel puțin 39 de persoane și rănind alte 90, printre victime numărându-se și deținuți.
61905714
Germania a înfuriat Europa. Taxa de drum controversată, care afectează toți șoferii străini
Parlamentul german a aprobat recent acest act normativ, care ar urma să se aplice începând din 2019, pentru 13.000 km de autostrăzi şi 39.000 de kilometri de drumuri federale.