Reacția SUA, după ce Putin a afirmat că invazia Ucrainei este „preventivă”: „Este o absurditate flagrantă”

62255262
StirilePROTV

SUA au calificat luni drept "absurditate flagrantă" şi "insultă" adusă victimelor afirmaţiile lui Vladimir Putin, potrivit cărora invazia rusă în Ucraina este "preventivă".

"A vorbi despre o acţiune defensivă este o absurditate flagrantă, a vorbi despre altceva decât despre un război premeditat" este "un afront adus adevărului istoric", a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price, după discursul preşedintelui rus ocazionat de data de 9 mai, când Rusia marchează victoria asupra Germaniei naziste în 1945.

"Este o insultă adusă celor care şi-au pierdut viaţa şi celor care au fost victime ale acestei opresiuni absurde", a subliniat Ned Price, conform Agerpres.

În Ucraina "nu sunt decât ucraineni şi nu nazişti", a răspuns guvernul american la discursul preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, care a justificat invadarea ţării vecine cu scopul de a învinge nazismul, relatează EFE.

"Am auzit aceeaşi fanfaronadă, aceleaşi falsuri, aceleaşi minciuni în retorica sa, pe care le-am auzit de la început", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului american al Apărării, John Kirby, într-o conferinţă de presă.

Putin şi-a apărat luni campania militară prin necesitatea de "învinge nazismul" în Ucraina şi a garanta securitatea Rusiei în faţa "ameninţării" NATO, într-un discurs rostit cu ocazia zilei victoriei asupra Germaniei naziste.

"Apărarea patriei a fost întotdeauna sacră. Acum, în zilele noastre, luptaţi pentru oamenii noştri din Donbas, pentru securitatea patriei noastre, Rusia", a subliniat preşedintele rus în cadrul tradiţionalei parade militare din Piaţa Roşie.

Kirby a calificat drept "ridicol" faptul că Putin a vorbit despre nazismul din Ucraina pentru a justifica invazia, care a început pe 24 februarie.

"Ucraina nu reprezintă o ameninţare nici pentru Rusia şi nici pentru oricine altcineva", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, care a subliniat că atacul rusesc "este nejustificat".

Kirby şi-a exprimat regretul că liderul rus a considerat "oportună" invadarea Ucrainei în acest moment, deşi, în realitate, a avut "multe alte alternative" înainte de a ataca ţara vecină.

Reprezentantul Pentagonului a menţionat că SUA şi-ar fi dorit mai mult să audă luni de la Putin cum intenţionează să pună capăt războiului, cum îşi va retrage trupele din Ucraina şi cum va respecta suveranitatea acesteia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62248546
Război în Ucraina, ziua 75. SUA: Unele trupe ruse refuză să se supună ordinelor de a avansa în Donbas
Știrile PRO TV v-au prezentat în format LIVE TEXT cele mai importante informații legate de războiul dus de Moscova în Ucraina.  
62258726
Elon Musk a spus că ar putea muri „în circumstanțe misterioase” după acuzațiile unui oficial din Rusia. Reacția mamei sale
Elon Musk a spus că ar putea muri „în circumstanțe misterioase”, după ce fostul vice prim-ministru al Rusiei, Dmitry Rogozin, l-a acuzat pe miliardar că ar ajuta „forțele fasciste din Ucraina cu echipament militar de comunicare”.
62230410
PSD și USR nu susțin decizia României de a se opune modificarii tratatelor UE
Delegaţia USR din Parlamentul European cere preşedintelui Klaus Iohannis şi Guvernului să explice de urgenţă motivele pentru care România s-a alăturat scrisorii statelor membre care se opun reformei Uniunii Europene.