Reacția Kremlinului la acuzațiile că Rusia se află în spatele scurgerii de documente ale SUA și NATO

×
Publicitate

Kremlinul a reacționat la acuzațiile potrivit cărora Moscova s-ar fi aflat în spatele unei scurgeri de documente ale serviciilor secrete americane, privind țări aliate, dar și războiul din Ucraina.

„Există o tendință generală de a da mereu vina pe Rusia pentru orice. Asta e o boală”, a transmis purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.

Un fost ofițer CIA a spus că este foarte probabil ca Moscova să fi orchestrat totul, pentru a semăna confuzie și potențiale diviziuni între Washington și aliații săi. Pe de altă parte, noi rapoarte de la Kiev susțin că Ucraina și-ar fi modificat o serie de planuri militare, în urma scurgerii de documente.

Astfel de documente de la serviciile de informații americane, au fost postate pe rețelele de socializare în ultimele săptămâni, declanșând o anchetă a Washingtonului.

CNN relatează că oficialii americani au susținut că cel puțin unele documente sunt autentice. Ele arată amploarea spionării unor aliați ai Americii, Israel și Ucraina, dar și "lipsuri critice" în armata ucraineană.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „Am văzut că documentele care s-au "scurs" sunt destul de interesante și sunt studiate, analizate și discutate pe larg.”

De exemplu, documentele sugerează că, fără un spor uriaș de muniții, apărarea aeriană a Ucrainei ar putea fi în pericol, potrivit New York Times, care a adăugat că acest lucru ar putea permite forțelor aeriene rusești chiar să schimbe cursul războiului.

Forțele aeriene ucrainene au difuzat imagini în premieră cu sistemul avansat de rachete sol-aer NASAMS, care contribuie la consolidarea apărării aeriene. Radarul poate detecta ținte pe o distanță de până la 120 de km. În prezent, ucrainenii dețin două astfel de sisteme, oferite de Statele Unite.

Mikita, comandantul unui sistem NASAMS: „Cred că, în viitorul apropiat, brigada de apărare aeriană va fi înarmată cu toate sistemele de rachete de ultimă generație care vor fi disponibile în Ucraina. "

Între timp, luptele cele mai intense au fost de-a lungul periferiilor vestice ale Bahmutului, unul dintre cele două oraşe din est, alături de Avdiivka, pe care armata rusă le vizează insistent cu atacurile sale, a declarat Statul Major al forţelor armate ucrainene.


Informațiile au fost din nou prețioase. De data aceasta inamicul nu a apucat să pregătească și să camufleze piesa de artilerie pe noua poziție.

Soldații din Brigada de răspuns rapid Rubij țin linia frontului, lângă Bahmut. Muha luptă ignorând o rană de la schije, la picior. Iar Kasper, viitor profesor de muzică este... boboc, de-abia a primit botezul focului, pe front.

Kasper, militar ucrainean: „Adrenalina chiar se simte și îți dă curaj. Te simți mai puternic și vrei să mergi mai departe, mai departe…”

Cu numele de război "Producătorul" acest medic de război tratează cum poate rănile camarazilor săi.

Producer, militar ucrainean: „Ei (rușii) presează, dau asalturi cu infanteria, bombardează totul cu artileria... Orice s-ar spune, sunt mulți ruși cu care ne confruntăm. Le provocăm pierderi, dar sunt pierderi și de partea noastră.”


Comandantul forțelor terestre ucrainene acuză trupele ruse că au trecut, ca în Siria, la tactica "pământului pârjolit" în orașul Bahmut. Dar în toată regiunea Donețk au fost distruse sute de spitale și școli, de la începutul razboiului. Iar copiii rămași aici trăiesc în condiții greu de imaginat.


Cristina are zece ani și de când a început războiul n-a mai fost la școală. Cladirea în care învăța a fost complet distrusă. La fel și casa familiei, iar tatăl a fost ucis chiar sub ochii ei.

La Dnipro, un refugiat din Mariupolul distrus de ocupanții ruși, a organizat un adăpost pentru alți refugiați. De un an, acest centru funcționează exclusiv cu ajutorul voluntarilor și cu bani din donații.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
Citește și...
Atac armat în Kentucky. Un bărbat înarmat a ucis patru persoane într-o bancă

Un bărbat înarmat a deschis focul luni dimineaţă într-o bancă din centrul oraşului Louisville, cel mai important din statul american Kentucky (centru), omorând patru persoane şi rănind cel puţin şase, după care a fost ucis de poliţişti.

Joe Biden anunță că vrea să candideze din nou la preşedinţia SUA în 2024

Preşedintele democrat al SUA, Joe Biden, a confirmat luni, într-un interviu televizat, că doreşte să obţină şi al doilea mandat la Casa Albă, dar deocamdată nu este pregătit să-şi anunţe candidatura pentru alegerile din 2024.

Documente secrete. Bulgaria s-a oferit să-i dea Ucrainei flota sa de avioane de vânătoare MiG-29

Bulgaria şi-a declarat disponibilitatea de a oferi Ucrainei flota sa de avioane de vânătoare MiG-29, formată dintr-o escadrilă de 16 aparate, potrivit unuia dintre documentele clasificate ale SUA scurse pe internet în ultimele zile.

 

Recomandări
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: Nu mărim taxele. Fără PSD în Guvern, dar negociem cu ei. Apel către votanții AUR

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a fost invitatul Andreei Esca, în studioul Știrilor ProTV. Acesta a vorbit despre măsurile economice pe care le propune, negocierile cu PSD pentru susținerea în Parlament, dar s-a adresat și votanților AUR. 

Călin Georgescu se ducea la înot în Otopeni cu pașaportul. La perchezițiile din locuință s-au găsit sume de bani

După perchezițiile care au început în zori și audierile care au urmat, procurorii DIICOT l-au reținut pe Călin Georgescu. El a fost ridicat din trafic de polițiști luni dimineață și dus la sediul DIICOT. 

Românii cer în medie salarii cu 30% mai mari decât oferă companiile. Unde se câștigă lunar peste 10.000 de lei net

Românii cer salarii tot mai mari la angajare, peste cât vor companiile să le ofere - arată un studiu recent. Asta și pentru că inflația mare din ultimii ani a scăzut puterea de cumpărare.