Războiul din Ucraina a scos la iveală defecte grave ale unora dintre cele mai sofisticate sisteme de luptă americane

62450266
Profimedia

Deblocarea ajutorului militar american în valoare de 61 de miliarde de dolari în aprilie a reprezentat un impuls pentru forțele ucrainene aflate în dificultate în fața invadatorilor ruși.

Totuși, Ucraina nu este singurul beneficiar al acordului. Analiștii spun că SUA obțin informații valoroase despre defectele unora dintre cele mai importante arme și sisteme militare ale sale, scrie Business Insider.

De la începutul războiului, în februarie 2022, SUA au fost cel mai important aliat al Ucrainei, oferind un ajutor total de 107 miliarde de dolari guvernului de la Kiev.

De la bruierea rachetelor la drone și artilerie, SUA obțin informații valoroase despre slăbiciunile pe care acestea le au pe câmpurile de luptă din estul și sudul Ucrainei.

Războiul electronic

Un domeniu în care SUA și-au arătat deficiențele este războiul electronic. Sistemele de bruiaj ale Rusiei au creat probleme majore pentru armamentul de precizie occidental, inclusiv pentru rachetele GMLRS și obuzele de artilerie Excalibur, după cum a scris anterior sursa citată.

Unitățile de luptă electronică ale Rusiei au devenit din ce în ce mai exacte în bruierea sistemelor de navigație GPS folosite pentru a ghida rachetele și obuzele către ținte, deturnându-le de la curs și făcându-le inutile.

„Războiul a dezvăluit că unele dintre munițiile ghidate cu precizie din Statele Unite eșuează într-un mediu electromagnetic ”, a declarat pentru Business Insider, Stacie Pettyjohn, analist militar la Centrul pentru Noua Securitate Americană.

În schimb, dronele ieftine, disponibile pe piața autohtonă, au jucat un rol extrem de important în Ucraina. Forțele Kievului au folosit dronele pentru a compensa lipsa de soldați și de echipamente în lupta împotriva Rusiei. Le-a folosit pentru a supraveghea pozițiile inamice, pentru a ghida loviturile de artilerie și le-a echipat cu grenade sau explozibili pentru a ataca pozițiile inamice.

Dronele ucrainene sunt, de asemenea, sensibile la războiul electronic, dar Ucraina a produs tehnologie pentru a se sustrage semnalelor de bruiaj și pentru a exploata lacunele din apărarea de război electronic a Rusiei.

Folosirea dronelor pe câmpul de luptă

Manevrarea, mascarea și aprovizionarea trupelor pe câmpurile de luptă aflate sub supravegherea constantă a dronelor este o altă enigmă cu care se confruntă experții Pentagonului, potrivit lui Pettyjohn.

Pentagonul caută să își îmbunătățească rapid capacitatea de a desfășura drone pentru a sprijini trupele proprii sau aliate și pentru a elimina dronele inamice, despre care analiștii militari cred că vor fi omniprezente pe câmpurile de luptă în viitor. În prezent, susține Pettyjohn, armata americană are doar câteva drone vechi pe fiecare unitate.

„Una dintre lecțiile cheie ale acestui conflict este că democratizarea armelor de atac de precizie face câmpul de luptă incredibil de letal”, a subliniat Pettyjohn.

Un deficit de arme

Războiul din Ucraina a scos la iveală probleme nu doar cu calitatea armelor, ci și cu capacitatea SUA de a le produce în cantitatea de care are nevoie Ucraina.

Timp de zeci de ani, SUA s-au pregătit pentru război împotriva grupărilor militante, cum ar fi talibanii din Afganistan. Dar războiul din Ucraina seamănă mai mult cu conflicte precum Primul Război Mondial, cu două armate aflate pe poziții bine apărate, care trag zeci de mii de focuri de artilerie pe zi unul în celălalt pentru a epuiza adversarul. Iar armata americană trebuie încă să se adapteze la așa ceva.

În schimb, Rusia și-a plasat economia pe picior de război, crescând masiv cantitatea de echipamente militare pe care o poate produce și plasând Ucraina într-un dezavantaj serios.

„Cea mai mare problemă pe care războiul din Ucraina a scos-o la iveală în ceea ce privește armele americane este că Pentagonul pur și simplu nu cumpără suficiente muniții pentru un conflict prelungit la scară largă”, a afirmat Pettyjohn.

Aceasta a adăugat că recenta lege privind ajutorul pentru Ucraina, care conține miliarde de dolari pentru producția de arme americane, nu rezolvă problema.

„Acesta este un pansament care nu rezolvă problema fundamentală. Pentagonul trebuie pur și simplu să cumpere mai multe arme anual”, a spus ea.

În timpul recentei blocări a ajutorului din partea SUA, Ucraina a fost învinsă cu un scor de 10-1 pe anumite părți ale liniei de front. Pe tot parcursul războiului, aliații occidentali ai Kievului s-au străduit să furnizeze suficiente cartușe de artilerie și muniție.

Dar, deși războiul a ridicat serioase probleme pentru șefii Pentagonului a arătat, de asemenea, că multe dintre sistemele sale de armament rămân mult mai bune decât cele ale adversarilor săi.

Sistemele americane de apărare aeriană Patriot au protejat orașele ucrainene de atacurile masive cu drone și rachete ale forțelor Moscovei. Și, deși unele au fost interceptate, rachetele cu rază lungă de acțiune HIMARS continuă să producă pagube devastatoare mult în spatele liniilor de front ale Rusiei. Între timp, drona explozivă Switchblade 600 a reprezentat o armă importantă pentru Ucraina în ceea ce privește țintirea bateriilor de artilerie și a trupelor ruse, potrivit rapoartelor.

Un cost prea mare

O problemă cu sistemele de apărare aeriană din SUA este însă că rachetele costă mult mai mult decât dronele ieftine cu care sunt adesea folosite pentru a le doborî, a spus Pettyjohn, prezentând planificatorilor militari americani o altă problemă cu care trebuie să se confrunte.

„Să tragi cu rachete scumpe în drone și rachete ieftine nu este o strategie sustenabilă și nici una care să permită Statelor Unite să se impună în aceste lupte care necesită rezistență”, a adăugat ea.

O lecție esențială, a spus Pettyjohn, este următoarea: cantitatea contează la fel de mult precum calitatea.

„SUA ar fi trebuit să învețe că, pe lângă precizie, cantitatea contează și ea. Armata americană are nevoie de mai multe obuze de artilerie, rachete și drone decât are în prezent și de o bază industrială care să poată mări producția acestor sisteme critice”, a spus Pettyjohn.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
Citește și...
Răzbunarea lui Putin după ce rușii au fost excluși de la Jocurile Olimpice. Decizia liderului de la Kremlin

Preşedintele rus Vladimir Putin a lăsat să se înţeleagă faptul că nu va respecta armistiţiul olimpic şi va continua luptele în Ucraina în timpul JO de la Paris, contrar dorinţei omologului său francez Emmanuel Macron, relatează AFP.

Refugiații sirieni ar putea fi trimiși înapoi acasă. Statele din UE care pregătesc planul pentru repatrierea lor

Ciprul a anunţat vineri că face parte dintr-un grup de cel puţin opt state membre ale UE care doresc să fie create zone de securitate în Siria pentru a permite repatrierea refugiaţilor care au fugit din cauza războiului din ţara lor, transmite AFP.

Gestul rar făcut de Xi Jinping în timpul vizitei lui Vladimir Putin în China. Semnul arătat întregii lumi

Rușii continuă ofensiva în regiunea Harkov și bombardează orașul. Sunt cel puțin doi morți și 13 răniți, după ce rachetele au lovit zone rezidențiale din al doilea oraș ca mărime din Ucraina.

Recomandări
Miza celor șapte hidrocentrale disputate între PSD și Palatul Cotroceni. Cel mai vechi proiect datează din 1989

Șapte hidrocentrale începute în urmă cu zeci de ani sunt subiectul unei noi dispute între Palatul Cotroceni și Parlament.

Forțele Navale: Dronele descoperite lângă Neptun Deep erau rusești. Avem 159 de mine marine distruse

Şeful Statului Major al Forţelor Navale, Mihai Panait, a afirmat că dronele descoperite şi distruse în Marea Neagră, în zona Neptun Deep, au fost de provenienţă rusească. 

VIDEO cu Eclipsa de Soare. Europa a avut parte de o eclipsă totală de Soare, prima după 27 de ani

Miercuri, 12 august 2026, a avut loc cea mai importantă eclipsă de Soare a anului, un fenomen astronomic vizibil parțial și din România, dar care a putut fi admirat în forma sa totală în special din Spania și din regiuni nordice.