Răspunsul lui Vladimir Putin când a fost întrebat cât de departe vor merge trupele trimise în Donețk și Lugansk

62243772
Getty

Amploarea acțiunilor armatei ruse în regiunile separatiste Donețk și Lugansk depinde de evoluția situației din teren, a declarat marți președintele rus Vladimir Putin, după ce Senatul i-a acordat dreptul de a desfășura trupe în străinătate, scrie RT.

Camera superioară a Parlamentului rus a aprobat marţi cererea preşedintelui rus Vladimir Putin de a desfăşura militari ruşi în susţinerea separatiştilor proruşi din cele două regiuni din estul Ucrainei a căror independenţă a recunoscut-o luni.

La câteva minute după ce senatul i-a aprobat cererea, Vladimir Putin a fost întrebat de jurnaliști cât de departe vor merge trupele trimise de Kremlin în estul Ucrainei.

„Nu spun că trupele vor fi dislocate acolo imediat după întâlnirea noastră”, a spus Vladimir Putin.

„Este efectiv imposibil de prezis spectrul acțiunilor potențiale. Depinde de situația specifică care se dezvoltă acolo, pe teren”, a continuat președintele rus.

Vladimir Putin nu a precizat dacă militari ruși sunt deja în Donbass, în contextul în care convoaie de vehicule militare au fost observate de martori încă de la primele ore ale dimineții la marginea orașului Donețk.

După o dezbatere fulger, Consiliul Federaţiei a aprobat în unanimitate, cu 153 de voturi, cererea lui Putin de a desfășura trupe în regiunile separatiste din estul Ucrainei, potrivit Agerpres.

Ministrul-adjunct al apărării al Rusiei, Nikolai Pankov, a citit cererea preşedintelui Putin în faţa Consiliului Federaţiei reunit în sesiune extraordinară, argumentând că "la frontierele republicilor populare Doneţk şi Lugansk, au fost desfăşuraţi 60.000 de soldaţi şi blindate".

"Nu avem de ales", a spus Pankov, "trebuie să luăm apărarea locuitorilor din aceste tinere state. Vă cer să susţineţi propunerea preşedintelui" Putin, a insistat el.

Potrivit TASS, Consiliul Federaţiei a autorizat cererea preşedintelui Putin "pentru utilizarea de forţe armate ale Federaţiei Ruse în afara ţării (Rusiei), în legătură cu situaţia din Donbas.

Documentul a intrat în vigoare din momentul adoptării lui.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62243943
Cum ar putea administraţia Biden să blocheze accesul Rusiei la tehnologie prin intermediul sancţiunilor

Dacă Rusia va invada în continuare Ucraina, administraţia Biden ar putea să o priveze de o gamă vastă de tehnologie americană şi mărfuri fabricate în străinătate, au declarat pentru Reuters persoane familiarizate cu acest subiect, scrie News.ro.

62238151
Curg sancțiunile pentru Rusia. Accesul la piețele financiare din vest și activitățile Băncii Militare Ruse vor fi blocate

Curg sancțiunile după anunțul de la Moscova. Liste negre cu oligarhi, companii, bănci și politicieni din Rusia au fost anunțate de Uniunea Europeană, Marea Britanie, Canada și Statele Unite.

62103413
Ucraina cere Occidentului arme şi garanţii că va intra în Uniunea Europeană

Ucraina le-a cerut marţi statelor occidentale să-i furnizeze mai multe arme şi de asemenea garanţii pentru o viitoare aderare a ei la UE, pentru a o susţine astfel în faţa Rusiei.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.