Putin amenință că va ajunge la granițele României fie „prin arme”, fie „prin alte mijloace”. „Eliberăm Novorusia” | HARTĂ

62596266

Președintele rus Vladimir Putin nu are de gând să încheie prea curând războiul din Ucraina și a anunțat că va cuceri Donbasul și va forma așa-zisa Novorusia fie pe „cale militară”, fie „prin alte mijloace”.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că teritoriile autoproclamatelor Republici Populare Donețk și Lugansk „vor fi eliberate în orice caz”.

„Totul se reduce la asta. Rusia va elibera Donbas și Novorusia fie prin mijloace militare, fie prin alte mijloace”, a declarat Putin într-un interviu amplu acordat publicației India Today, citat de TASS, unul dintre canalele de propagandă ale Kremlinului, potrivit publicației independente ruse Meduza.

Potrivit lui Putin, locuitorii acestor regiuni ale Ucrainei „au votat pentru independență”. „Am comunicat imediat Ucrainei, trupelor ucrainene: oamenii nu vor să trăiască cu voi <…> retrageți-vă trupele și nu vor fi acțiuni militare. Nu, ei au preferat să lupte, iar acum au terminat lupta”, a declarat președintele rus.

Vladimir Putin a acordat un interviu presei indiene înaintea vizitei sale în această țară, care începe pe 4 decembrie.

Transferul întregii regiuni Donbas, inclusiv a teritoriilor neocupate de trupele ruse, sub controlul Rusiei este unul dintre punctele planului de pace prezentat de administrația președintelui american Donald Trump.

Putin a confirmat că Moscova a respins unele puncte ale planului de pace, numindu-l cinic „o muncă dificilă”. El a adăugat că președintele american Trump caută un consens privind soluționarea conflictului ucrainean, dar că aceasta „nu este o sarcină ușoară”.

În rapoartele sale anterioare, Institutul pentru Studiul Războiului a subliniat că Putin a numit în repetate rânduri „Novorusia” parte integrantă a Rusiei, în timp ce purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a definit „Novorusia” ca fiind întregul teritoriu al estului și sudului Ucrainei, în special regiunile Harkov, Dnipropetrovsk, Odesa și Nikolaev, care se întinde până la granița României.

Novorusia este un concept istoric și politic folosit în Rusia pentru a desemna o parte din sudul și estul Ucrainei, teritorii care în secolul XVIII au făcut parte din Imperiul Rus. Termenul a fost reactivat după 2014 de propaganda Kremlinului și de liderii separatiști pro-ruși pentru a justifica pretenții teritoriale asupra regiunilor ucrainene precum Donețk, Lugansk, Herson sau Odesa.

Pe 2 decembrie, dictatorul Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, și cu ginerele președintelui american, Jared Kushner. Părțile au discutat un plan de pace în 28 de puncte pentru a pune capăt războiului din Ucraina, elaborat în urma discuțiilor dintre delegațiile ucraineană și americană din Florida, din 30 noiembrie, notează New Voice of Ukraine.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62495599
Zeci de mii de ucraineni au rămas fără curent și căldură din cauza atacurilor rusești: „Instalația a suferit daune grave”

Zeci de mii de oameni au rămas fără energie electrică şi încălzire în sudul Ucrainei după atacurile ruse din timpul nopţii asupra oraşului Herson şi asupra celui mai mare port maritim al Ucrainei, Odesa.

62596250
Der Spiegel: Macron l-a avertizat pe Zelenski să fie prudent pentru că SUA ar putea „trăda” Ucraina. „Un mare pericol”

Documente dezvăluite de Der Spiegel arată că liderii europeni au transmis președintelui ucrainean Volodimir Zelenski avertismente clare privind negocierile cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner.

62596234
Cum se apără Ursula von der Leyen în scandalul de fraudă care zguduie Bruxelles-ul. Ancheta reaprinde tensiunile UE-Belgia

Ursula von der Leyen se distanțează de acuzațiile de corupție care afectează serviciul diplomatic al UE. Oficialii Comisiei Europene adăugând că nu este o speță care să o privească pe șefa lor.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.