Tânărul care a murit în Spitalul din Buzău avea un cheag de sânge care a ajuns în arterele pulmonare, până să fie operat

×
Publicitate

Continuă ancheta la Spitalul Județean din Buzău după ce un tânăr de 25 de ani cu o fractură la femur a murit după câteva zile de la internare.

Potrivit unor surse medicale, cauza decesului ar fi un cheag de sânge care a ajuns în arterele pulmonare.

Joi a fost finalizată necropsia tânărului în vârstă de 25 de ani. Rezultatele au arătat, potrivit surselor mediale, că ar fi fost vorba despre un tromboembolism pulmonar, adică un cheag de sânge care s-ar fi deplasat de la un membru inferior și ar fi blocat o arteră pulmonară. Urmează să se stabilească din ce motiv starea tânărului s-a degradat cu câteva ore înainte de operația programată.

Familia a apelat și la un medic legist independent care a participat la efectuarea necropsiei.

În tot acest timp s-au deschis două dosare penale. Unul pentru accidentul rutier în care a fost implicat tânărul pentru vătămare corporală din culpă și un al doilea pentru ucidere din culpă care vizează cadrele medicale.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a trimis deja Corpul de Control la Spitalul Județean Buzău, unde în perioada următoare va fi demarat și un audit administrativ, pentru a vedea exact ce s-a întâmplat și dacă au fost respectate toate procedurile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62604555
Prima reacție a judecătorului CCR Dacian Dragoș, după ce avocata Silvia Uscov a atacat numirea lui în justiție
Dacian Dragoș, judecător CCR, consideră că a fost numit legal în funcție, după ce avocata Silvia Uscov a contestat în justiție numirile la CCR ale judecătorilor Mihai Busuioc și Dacian Dragoș.
62237493
A fost efectuată necropsia în cazul tânărului de 25 de ani din Buzău. Care a fost, de fapt, motivul decesului
Medicii legişti au finalizat necropsia în cazul tânărului de 25 de ani care a murit în Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, în timp ce se afla internat în aşteptarea unei intervenţii chirurgicale la femur.
62582939
Ministrul Energiei: „România este în siguranță energetică. Depozitele de gaze sunt umplute în proporţie de aproape 70%”
Ministrul Energiei Bogdan Ivan afirmă că România e în siguranţă din punct de vedere energetic şi că există stocuri de cărbune, iar depozitele de gaze sunt umplute în proporţie de aproape 70%, peste media UE.