Vladimir Putin a spus când se va încheia războiul din Ucraina. Singura condiție pe care o are liderul de la Kremlin

62579868
Getty

Vladimir Putin a afirmat joi că Moscova va înceta ostilităţile în Ucraina dacă forţele de la Kiev vor accepta să se retragă din teritoriile pe care Rusia le revendică pentru anexare.

„Dacă trupele ucrainene părăsesc teritoriile ocupate, vom înceta ostilităţile. Dacă nu pleacă, le vom alunga cu forţa militară”, a declarat liderul de la Kremlin, citat de Le Figaro.

Vladimir Putin nu a precizat dacă se referă doar la regiunile Doneţk şi Luhansk, din estul Ucrainei, considerate ţinte prioritare de Kremlin, sau şi la cele din Herson şi Zaporojie, din sud. În septembrie 2022, Rusia a revendicat anexarea acestor patru teritorii pe care nu le controlează în totalitate.

Cedarea către Moscova a regiunilor Doneţk şi Luhansk figura în planul iniţial în 28 de puncte al Statelor Unite pentru a pune capăt războiului din Ucraina, care a fost perceput de mulţi ca o capitulare a Ucrainei. Textul a fost revizuit ulterior, după consultări cu Ucraina, iar posibilitatea cedării unor teritorii este un subiect exploziv după patru ani de rezistenţă în faţa invaziei ruse.

Putin vrea să discute despre securitatea Europei

Pe de altă parte, Vladimir Putin a declarat joi că liniile generale ale proiectului de plan de pace discutat de Statele Unite şi Ucraina ar putea servi drept bază pentru viitoare acorduri menite să pună capăt conflictului din Ucraina.

„În general, suntem de acord că acesta poate constitui baza pentru viitoare acorduri”, a declarat Putin, precizând că versiunea planului discutată de Statele Unite şi Ucraina la Geneva a fost transmisă Rusiei.

Liderul rus a subliniat că Statele Unite ţin cont de poziţia Rusiei, dar că anumite puncte trebuie încă discutate.

Emisarul american Steve Witkoff este aşteptat săptămâna viitoare la Moscova pentru a discuta acest plan american cu oficialii ruşi.

„Rusia nu intenţionează să atace Europa, este ridicol”, a dat asigurări Vladimir Putin. Liderul rus s-a declarat, de asemenea, dispus să poarte discuţii „serioase” despre războiul din Ucraina şi securitatea europeană. Putin a afirmat că, dacă Europa doreşte un angajament de neagresiune, Rusia este dispusă să îl accepte.

Rusia, pregătită de ripostă

În schimb. Rusia va pregăti o serie de măsuri de retorsiune ca răspuns la eventualele confiscări de active ruseşti în Europa. Şeful Kremlinului a avertizat că orice încercare de confiscare a activelor ruseşti ar constitui un „furt de bunuri” şi ar avea un impact negativ asupra sistemului financiar mondial.

Putin a mai spus că Rusia este pregătită să discute cu Statele Unite despre stabilitatea strategică, inclusiv despre aspecte legate de testele nucleare. El a adăugat însă că Moscova trebuie să fie pregătită pentru orice eventualitate în acest domeniu.

Îl apără pe Witkoff

Preşedintele rus a respins acuzaţiile potrivit cărora trimisul american Steve Witkoff ar fi dat dovadă de părtinire faţă de Moscova în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, calificându-le ca fiind absurde.

Witkoff a fost din nou criticat în Europa şi în Statele Unite săptămâna aceasta, după ce a fost divulgată o înregistrare telefonică în care el sfătuia un consilier al Kremlinului cu privire la modul în care Putin ar trebui să conducă negocierile de pace cu preşedintele Donald Trump.

Vladimir Putin s-a declarat însă joi surprins de sancţiunile americane împotriva companiilor petroliere ruseşti, după ce luna trecută, Statele Unite au impus cele mai severe sancţiuni de până acum împotriva sectorului energetic rus, vizând în special giganţii Lukoil şi Rosneft. Sancţiunile distrug relaţiile Rusiei cu Statele Unite, a avertizat liderul rus.


 

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Limba rusă devine obligatorie în şcolile din Coreea de Nord. De la ce vârstă vor începe elevii să o studieze

Coreea de Nord a instituit studierea obligatorie a limbii ruse în şcoli începând de la vârsta de zece ani, a anunţat joi copreşedintele rus al comisiei interguvernamentale Rusia-Coreea de Nord, Alexander Kozlov, relatează agenţia EFE.

NATO construiește o bază laser în Arctica pentru a contracara Rusia și China

O nouă bază construită de țările NATO în Groenlanda va folosi fascicule laser extrem de înguste pentru a asigura descărcarea rapidă și în volum mare a datelor de la sateliți, scrie Newsweek

Opt bărbați au fost găsiți vinovați în Rusia pentru atentatul asupra podului Crimeei din 2022

Opt bărbaţi au fost găsiţi vinovaţi de faptul că au făcut parte dintr-o ”grupare criminală organizată” care viza ”să comită un atentat” la podul care leagă Crimeea de Rusia, soldat cu cinci morţi, în octombrie 2022.

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.