Putin a semnat noua doctrină a Moscovei. ”Rusia este o civilizație originală și joacă un rol unic în echilibrul global”

×
Publicitate

Rusia este o „civilizație originală" și joacă un rol unic în menținerea echilibrului global de putere și a dezvoltării pașnice a omenirii".

Cel puțin așa susține noua doctrină de politică externă a Moscovei semnată vineri de Vladimir Putin. Potrivit noii doctrine, Rusia este pregătită să-și folosească forțele armate „atât pentru a respinge, cât și pentru a preveni agresiunea împotriva sa ori a aliaților săi".

În altă ordine de idei responsabilii americani, dar și analiști occidentali sugerează că Rusia l-a reținut pe jurnalistul Evan Gerșkovici în vederea unui schimb cu doi spioni ruși.

Vedant Patel, purtător de cuvânt SUA: ”Nu este sigur pentru cetățenii americani să se afle în Rusia. Orice american care locuiește ori călătorește în Rusia ar trebui să plece neîntârziat”.

Este avertismentul ferm al Departamentului de Stat, după ce Serviciul rus de securitate l-a arestat, în Ekaterinburg, pe ziaristul american Evan Gershkovich, de la Wall Street Journal, sub acuzaţia de spionaj.

Karine Jean-Pierre, reprezentant Casa Albă: ”Acuzația de spionaj este ridicolă. Nu este întemeiată”.

Dmitry Peskov, purtător de cuvânt Kremlin: ”Repet, nu e vorba de suspiciuni, a fost prins în flagrant”.

„Viteza și convingerea cu care evoluează acest caz sugerează că a fost ordonat de la vârf”, crede Shaun Walker, jurnalist The Guardian şi autor al unei cărți despre Rusia sub conducerea lui Putin.

Jurnaliști din întrega lume condamnă manevra Moscovei.

Jaroslav Shirshikov, politolog și Director al Institutului Niccolo Machiavelli: ”Am stat de vorbă despre atitudinea societății ruse față de război, i-am furnizat o perspectivă sociologică. Și-am mai vorbit despre ce cred elitele despre ciudatul Evgheni Prigojin. În schimb, n-am vorbit deloc nici despre complexul militaro-industrial de aici, nici despre securitatea statului. Nu e domeniul meu. Eu sunt strateg politic”.

Evan Gerșkovici vorbeşte fluent rusă, părinţii lui, evrei, fiind imigranţi din Uniunea Sovietică, tatăl din Moscova, iar mama din Odessa. Un avocat angajat de publicaţia Wall Street Journal să-l apere n-a putut nici măcar să-l vadă.

Daniil Berman, avocatul lui Evan Gershkovich: ”Nu mi s-a dat voie să asist la audiere, deși erau obligați prin lege să-mi permită. M-am adresat procuraturii, dar mi s-a răspuns că nu au un asemenea caz. E un truc folosit des aici. Gardienii au golit sala de jurnaliști și avocaţi, iar audierea e fost pe repede-nainte, a durat maximum un sfert de oră”.

Un an de la masacrul din Bucha

În altă ordine de idei, Ucraina a marcat un an de când armata rusă s-a retras din Bucha, o suburbie a capitalei ucrainene Kiev, devenită sinonimă cu brutalitatea trupelor Moscovei. Ruşii au lăsat în urma străzile devastate şi presărate de sute de cadavre ale civililor, executaţi cu sânge rece.

Volodimir Zelenski: ”Ucraina va învinge pe front. Nu vom lăsa nici măcar o urmă a Rusiei pe pământul nostru. Nu vom lăsa niciun inamic nepedepsit".

Între timp, mai mulți senatori americani au depus un proiect de lege în Congres privind sporirea securității în regiunea Mării Negre. Documentul afirmă că "este în interesul Statelor Unite să susțină eforturile de a preveni răspândirea unor conflicte armate suplimentare în Europa prin recunoașterea Mării Negre drept o arenă a agresiunii rusești".

Iniţiatorii proiectului de lege pledează pentru redactarea unei strategii "vizând creşterea asistenței de securitate pentru statele din Marea Neagră, cu accent pe Ucraina, România, Bulgaria, Moldova și Georgia”.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62336094
Reacția avocaților lui Donald Trump după ce fostul președinte a fost pus sub acuzare: Statul de drept a murit în America

Fostul președinte american Donald Trump a fost pus sub acuzare, pentru că a cumpărat tăcerea unei actrițe de filme pentru adulți ca să nu dezvăluie aventura lor în pragul alegerilor din 2016.

62329643
Lukaşenko cere încetarea focului în Ucraina. În caz contrar Rusia va fi nevoită să folosească "cea mai teribilă armă"

Preşedintele Belarusului Aleksandr Lukaşenko a cerut, vineri, o încetare imediată şi necondiţionată a focului în războiul din Ucraina, avertizând în caz contrar că Rusia va fi nevoită să folosească "cea mai teribilă armă", dacă se va simţi ameninţată. 

62336106
VIDEO. Maia Sandu, alături de Volodimir Zelenski în Ucraina, la împlinirea unui an de la eliberarea oraşului Bucea

Preşedintele Volodimir Zelenski afirmă că Ucraina nu va ierta vreodată trupele ruseşti responsabile pentru atrocităţile din Bucea, într-o zi în care a marcat împlinirea unui an de la eliberarea sa după 33 de zile de ocupaţie.

 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.