Protestele din Kenya se intensifică. Cinci persoane au murit, iar o parte a Parlamentului a fost incendiată. GALERIE FOTO

62461655
Profimedia

Cel puţin cinci protestatari au fost împuşcaţi mortal de poliţie în Kenya, iar o parte a Parlamentului a fost cuprinsă de flăcări, ca urmare a intensificării demonstraţiilor împotriva noilor propuneri fiscale.

O mulţime furioasă a rupt liniile de poliţie pentru a lua cu asalt Parlamentul din capitala Nairobi, înainte de a incendia o parte a acestuia.

Într-o alocuţiune rostită marţi seara, preşedintele William Ruto a declarat că vor fi utilizate toate mijloacele pentru "a contracara orice încercare a criminalilor periculoşi de a submina securitatea şi stabilitatea ţării”.

Acesta a mobilizat armata pentru a înăbuşi protestele.

Protestele împotriva unui proiect de lege nepopular privind finanţele, care include mai multe creşteri de taxe, sunt în desfăşurare de câteva zile. Dar acestea au escaladat marţi, când deputaţii au adoptat un proiect de lege modificat.

Protestatarii au pătruns în Parlament, vandalizând interiorul şi dând foc unor părţi ale complexului. Maşa ceremonială, care simbolizează autoritatea legislativului, a fost furată.

Poliţia a deschis focul cu muniţie reală, omorând cel puţin cinci persoane, potrivit Asociaţiei Medicale din Kenya. Un reporter BBC prezent la faţa locului a relatat că a văzut cadavre zăcând pe stradă în bălţi de sânge.

"Sunt unele lucruri care sunt greu de înţeles, cum poţi impune o taxă de 16% pe pâine? Cum poţi impozita absorbantele sanitare?" a declarat Derrick Mwathu, în vârstă de 24 de ani, pentru BBC, referindu-se la unele dintre propunerile cuprinse în proiectul de lege iniţial.

Preşedintele Ruto a promis un răspuns dur la ceea ce el a numit "violenţă şi anarhie".

"Nu este în regulă şi nici nu se poate concepe ca infractorii care pretind că sunt protestatari paşnici să domnească teroarea împotriva oamenilor, a reprezentanţilor lor aleşi şi a instituţiilor stabilite prin constituţia noastră şi să se aştepte să scape basma curată", a adăugat Ruto.

Sute de persoane ar fi fost rănite, inclusiv cu gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene. La o catedrală din Nairobi, unde fusese instalată o tabără medicală pentru a îngriji protestatarii răniţi, un reporter BBC a fost martorul unor medici care au fost forţaţi de soldaţi să părăsească clădirea.

O altă unitate temporară a fost instalată în faţa unităţii de urgenţă de la Spitalul Naţional Kenyatta.

Fostul preşedinte Uhuru Kenyatta a îndemnat la dialog, afirmând că liderii din Kenya ar trebui "să ştie că puterea şi autoritatea le sunt donate de popor".

Deşi Guvernul a revenit asupra unor propuneri din proiectul de lege iniţial, protestatarii au cerut ca acesta să fie retras în întregime.

Maureen Awuor, în vârstă de 23 de ani, a declarat: "Vocea noastră trebuie să fie auzită... Noi suntem generaţia care vine, aşa că trebuie să ne audă".

Protestele au ţinut prima pagină a ziarelor în Africa şi în alte părţi ale lumii.

Două dintre cele mai importante figuri anti-establishment din Africa, liderul opoziţiei din Uganda, Bobi Wine, şi politicianul sud-african radical Julius Malema, şi-au exprimat amândoi sprijinul pentru protestatari.

Ţările occidentale şi-au exprimat îngrijorarea faţă de violenţe şi au îndemnat la calm.

România a ridicat nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor săi să evite orice călătorie în zonă.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Viața secretă amoroasă a lui Julian Assange. Și-a conceput cei doi copii într-un cort în Ambasada Ecuadorului

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, a urcat într-un avion și a părăsit Regatul Unit, după ce a ajuns la un acord de recunoaștere a vinovăției prin care va scăpa de urmărirea penală.

O statuie din ceară cu Abraham Lincoln s-a topit din cauza temperaturilor extreme | FOTO

O statuie din ceară care îl înfățisa pe Abraham Lincoln, al 16-lea președinte al SUA, s-a topit din cauza temperaturilor extreme din Washington D.C., scrie BBC.

 

Oamenii au fugit de pe plajă. Cel puțin 5 morți după ce a început să plouă cu bombe pe litoral, în Crimeea. VIDEO

Cel puțin cinci persoane au fost ucise și peste 120 au fost rănite după ce fragmente de rachete au căzut peste turiști în timpul unui atac ucrainean asupra orașului Sevastopol din Crimeea ocupată de Rusia, potrivit autorităților, scrie CNN.

Recomandări
Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Nicușor Dan va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.

SUA transmit ”admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”. Ce a vorbit Patriarhul Daniel cu trimișii lui Trump

Departamentul de Stat american a transmis „admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”, într-o vizită a Însărcinatului Special pentru Libertatea Religioasă Internațională și a ambasadorului SUA în România la Patriarhia Română. 

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.