Protest uriaș în Georgia, unde pro-rușii și-au însușit alegerile. Viktor Orban s-a dus să-i felicite pe oamenii Moscovei

×
Publicitate

Protest masiv al opoziției în capitala georgiană Tbilisi, după alegerile parlamentare de la sfârșitul săptămânii trecute.  

Protest masiv al opoziției în capitala georgiană Tbilisi, după alegerile parlamentare de la sfârșitul săptămânii trecute.

Partidul aflat la guvernare a revendicat victoria, în timp ce opoziția acuză că alegerile au fost fraudate. Președinta țării, de orientare pro-europeană, a acuzat Rusia că a intervenit pentru a influența rezultatul scrutinului.

După apelul președintei țării, mii de georgieni pro-europeni s-au adunat în fața Parlamentului, pentru a contesta rezultatul alegerilor parlamentare. Oamenii au fost atât de mulți, încât au blocat bulevardul central din Tbilisi.

„Suntem aici pentru a ne proteja viitorul și voturile și vrem, totodată, să ne protejăm și viitorul european”.

„Oamenii sunt supărați pentru că este evident că alegerile au fost fraudate. Sper că se va schimba ceva pentru că toți acești oameni nu vor să se întoarcă în Rusia".

Kremlinul care a viciat alegerile dă vina tot pe lumea civilizată

Emma Burrows, Associated Press:„Președinta lor, Salome Zourabichvili, le-a cerut să iasă în stradă după alegerile din weekend, despre care a spus că au fost fraudate. Ea a declarat pentru Associated Press că serviciile secrete ale Rusiei au fost implicate și a acuzat partidul Visul Georgian, aflat la putere, că lucrează îndeaproape cu Rusia".

De la Moscova, purtătorul de cuvânt al lui Putin a respins acuzațiile și a dat vina pe Uniunea Europeană.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin: „Putem vedea cu ochiul liber încercările de interferență, dar nu din partea Rusiei. O mulțime de forțe din țări europene și diverse instituții europene au încercat să influențeze rezultatele acestui vot".

Observatorii occidentali care au urmărit scrutinul spun că partidul pro-rus de la guvernare a promovat pe toate căile propaganda și dezinformările furnizate de Rusia, dar și diverse teorii conspiraționiste. Au fost cazuri de voturi cumpărate sau voturi multiple, mai ales în zonele rurale. Iar funcționarii publici ar fi fost presați să voteze tot cu partidul de guvernământ.

Viktor Orban, huiduit la Tbilisi. A mers personal să-i felicite pe pro-ruși

Premierul maghiar Viktor Orban, a cărui țară deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, a fost printre puținii occidentali care au lăudat victoria pro-rușilor și a plecat în vizită la Tbilisi. În timp ce părăsea un hotel din capitala Georgiei a fost huiduit de protestatari.

Oficialii de la Bruxelles au anunțat deja că Orban nu reprezintă interesele Uniunii. În plus, au cerut verificarea procesului electoral.

Nabila Massrali, EU Commission spokeswoman: „Procesul de aderare a Georgiei la UE este suspendat, în acest moment, ca rezultat direct al măsurilor luate de guvernul georgian”.

În Georgia, opoziția a anunțat că nu recunoaște alegerile.

Elene Khoshtaria, Leader of Strong Georgia Coalition: „Suntem europeni. Dacă este nevoie să luptăm pentru un viitor european, dacă este nevoie să ieșim în stradă, să ne adunăm, să fim uniți, vom face totul”.

Formațiunea pro-rusă Visul Georgian a revendicat victoria cu 54 la sută din sufragii. Liderul ei, un om de afaceri cu o avere uriașă făcută în Rusia, a promis înaintea alegerilor că va interzice partidele din opoziție dacă va castiga. 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62476411
Incendii provocate la urne pentru votul prin corespondenţă din Oregon şi Washington. Sute de buletine au fost distruse

Poliţia crede că există o legătură între trei incendii suspecte care au cuprins urne de vot din statele Washington şi Oregon, din nord-vestul SUA.

62470134
Volodimir Zelenski: Aproximativ 12.000 de soldaţi nord-coreeni vor fi în curând în Rusia. VIDEO

Aproximativ 12.000 de soldaţi nord-coreeni vor fi "în curând" în Rusia pentru a se pregăti, a declarat luni preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, afirmând că se aşteaptă să-i vadă apoi pe câmpul de luptă din Ucraina, relatează AFP.

62489967
Cel puţin 60 de persoane au fost ucise de loviturile israeliene în estul Libanului

Loviturile succesive ale Israelului în estul Libanului au ucis luni seară cel puţin 60 de persoane şi au rănit 58, a anunţat Ministerul Sănătăţii al ţării într-un bilanţ preliminar al victimelor, relatează CNN.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.