Primul stat NATO care a intrat în alertă după mutarea mercenarilor Wagner în Belarus: Sunt semnale foarte negative pentru noi

62360849
Profimedia

Mutarea în Belarus a mercenarilor ruşi din grupul Wagner, încurajată de Moscova după rebeliunea de sâmbăta trecută, este periculoasă pentru Polonia, a apreciat marţi preşedintele polonez Andrzej Duda.

"Vedem ce se întâmplă, relocarea forţelor ruse, sub forma Grupului Wagner, în Belarus, şi şeful grupului Wagner care merge acolo, sunt semnale foarte negative pentru noi, pe care vrem să le aducem viguros în atenţia aliaţilor noştri", a declarat Duda presei la plecarea către Olanda, unde se va întâlni cu alţi lideri din NATO, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Marţi după-amiază, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a confirmat că fondatorul grupării ruse de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a sosit în Belarus.

Lukaşenko a declarat că nu va construi baze pentru gruparea Wagner şi nici nu va deschide centre de recrutare pentru aceasta, dar i-ar putea oferi o bază dezafectată a armatei.

De asemenea, el i-a dat ministrului său al Apărării, Viktor Krenikov, sarcina de a discuta cu Prigojin posibilitatea de formare în Belarus a unei unităţi militare după modelul Wagner.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62341450
40 de oi, descoperite într-un apartament din Franța. Ce urma să se întâmple cu ovinele
Patruzeci de oi au fost descoperite de poliţie la Nisa, în sudul Franţei, în ceea ce ar fi trebuit să fie un apartament gol, folosit ca locuinţă socială.
62360843
Putin dezvăluie că a plătit aproape un miliard de euro mercenarilor Wagner, numai în ultimul an. ”Sper că n-au furat un pic”
Grupul de mercenari Wagner a primit în ultimul an aproape un miliard de euro de la statul rus, a dezvăluit marţi preşedintele Vladimir Putin, citat de AFP şi dpa.  
62273599
Lukașenko confirmă sosirea lui Prigojin în Belarus: „Vă vom ajuta”
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a declarat că fondatorul Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, se află în țara sa. El a adăugat că au fost oferite garanții de securitate, așa cum i-a promis lui Prigojin președintele rus Vladimir Putin.