Prima reacție a Gretei Thunberg după ce a fost reținută în Germania. „Protejarea climei nu este o infracţiune”

62317640
Profimedia

Activista de mediu Greta Thunberg şi-a reluat rapid campania miercuri după ce a fost reţinută marţi pentru scurt timp de poliţie în Germania în timpul unui protest împotriva extinderii unei mine de cărbune.

Protejarea climei nu reprezintă o infracţiune, a transmis Greta într-o postare pe Twitter.

"Ieri am făcut parte dintr-un grup care a protestat paşnic împotriva extinderii unei mine de cărbune în Germania. Am fost reţinuţi de poliţie, însă am fost eliberaţi mai târziu în aceeaşi seară", a scris activista suedeză.

 

"Protejarea climei nu este o infracţiune", a adăugat Greta Thunberg.

Ea a fost reţinută marţi împreună cu alţi activişti pentru mediu care demonstrau împotriva demolării cătunului Luetzerath din Germania, pentru a face loc extinderii unei mine de cărbune deţinută de grupul german RWE.

Ţinută de un braţ, Greta Thunberg a fost dusă de trei poliţişti la o anumită distanţă de marginea minei unde se aşezase mai devreme împreună cu grupul ei, apoi a fost însoţită înapoi către dubele poliţiei. Ea a fost eliberată mai târziu în cursul serii, potrivit Agerpres

Activista suedeză a descris extinderea minei drept o trădare a generaţiilor prezente şi viitoare şi a acuzat Germania că este unul dintre cei mai mari poluatori din lume.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62314786
Reacția Kremlinului după ce Volodimir Zelenski a sugerat că Vladimir Putin ar fi mort

Kremlinul a reacționat, joi, după ce Volodimir Zelenski a declarat că nu este complet sigur că că Vladimir Putin este încă în viață, în timpul unui discurs video susținut în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos.

62318147
Jens Stoltenberg: „Singura cale de a forța Rusia să înceapă negocierile este să-l convingem pe Putin că nu va învinge”

Statele Unite se pregătesc să anunțe vineri un pachet masiv de arme pentru Ucraina. Se va întâmpla la reuniunea responsabililor militari occidentali, organizată în Germania.

62307248
Lavrov: „Vom face tot ce ne stă în putere, astfel încât colegii noştri din NATO şi UE să-şi revină cât mai curând posibil”

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că Moscova va face tot posibilul pentru a 'trezi la realitate' Uniunea Europeană şi NATO, pe care le acuză că vor să slăbească şi să învingă Rusia.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.