Prima întrevedere față în față, Joe Biden și Xi Jinping. Cei doi lideri au dat mâna, pe fondul tensiunilor din Taiwan

62303070
AFP

Preşedinţii Joe Biden şi Xi Jinping au dat mâna, luni, în prima lor întâlnire față în față de când liderul american s-a instalat la Casa Albă, în urmă cu aproape doi ani.  

Întâlnirea a avut loc în marja summitului G20, organizat pe Insula Bali din Indonezia, relatează CNN, potrivit News.ro.

Cei doi preşedinţi s-au salutat strângându-şi mîinile îndelung, ferm, zâmbind amândoi, cu steaguri americane şi chineze în fundal.

Joe Biden, Xi Jinping

Ei au zâmbit ziariştilor, iar Xi Jinping i-a spus lui Joe Biden: ”Îmi pare bine să vă văd”.

Apoi s-au așezat la masă, împreună cu oficiali din delegaţiile lor.

Nici Biden şi nici Xi nu poartă măşti de protecţie, spre deosebire de toţi ceilalţi oficiali din sală.

”Mă angajez să menţin linii de comunicare deschise între noi, personal şi între guvernele noastre, la toate nivelurile, pentru că ţările noastre au atât de multe, încât avem oportunitatea să le gestioneze”, a declarat Biden în deschiderea întâlnirii.

”Ca lideri ai naţiunilor noastre, consider că împărtăşesc responsabilitatea de a arăta că China şi Statele Unite îşi pot gestiona diferenţele, pot împiedica ca concurenţa să se apropie să devină conflict şi pot găsi căi de cooperare în probleme globale şi urgente care necesită cooperarea noastră reciprocă”, a adăugat el.

Xi Jinping a declarat, la rândul său, că lumea acordă atenţie acestei întâlniri cu ologul său american.

”În prezent, relaţia Chinei cu Statele Unite se află într-o asemenea situaţie încât tuturor ne pasă mult de ea, pentru că asta nu este în interesul ţărilor şi popoarelor noastre şi nu este ceea ce aşteaptă comunitatea internaţională de la noi”, a declarat el.

”Ca lideri ai primelor două ţări, trebuie să trasăm cursul potrivit al relaţiei Statelor Unite cu China. Trebuie să găsim direcţia potrivită a relaţiei bilaterale care să o facă avanseze şi să o ridice”, a continuat el.

Joe Biden, Xi Jinping

”Lumea se aşteaptă ca China şi Statele Unite să-şi gestioneze corect relaţia. Întâlnirea noastră a atras atenţia lumii, aşa că trebuie să cooperăm cu toate ţările pentru a aduce mai multă speranţă păcii în lume, mai multă încredere stabilităţii şi un elan mai puternic dezvoltării comune”, a declarat el.

Xi Jinping s-a declarat pregătit de un dialog ”transparent şi profund” cu Joe Biden în probleme de importanţă strategică în relaţiile Chinei cu Statele Unite şi în problemele majore regionale şi globale.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62273994
Un cutremur de magnitudinea 6,1 s-a produs în Japonia. Seismul a ajuns până la Fukushima

Un cutremur de magnitudinea 6,1 a avut loc luni în largul părţii centrale a Japoniei şi a zgâlţâit Tokyo şi alte oraşe, potrivit Agenţiei Meteorologice japoneze (JMA).

 

62303068
Ucraina acuză Rusia că a comis ”atrocități” în regiunea Herson. Camere de tortură și gropi comune, descoperite în Nikolaev

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, acuză Rusia că a comis în regiunea Herson "aceleaşi atrocităţi" ca şi în alte părţi din Ucraina pe care le-au ocupat.

62303067
Alertă cu bombă la bordul unui avion cu peste 200 de pasageri, care zbura pe ruta Poznan - Londra

Un avion de pasageri ce zbura din Polonia către Londra a fost obligat să-şi întrerupă zborul şi să aterizeze în Germania după o alertă cu bombă, informează luni DPA.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.