Preşedintele şi premierul iliberal al Slovaciei au intrat în conflict. Cum s-a produs răceala dintre ei și ce riscuri pot fi

62505928

Povestea de dragoste dintre prim-ministrul şi preşedintele Slovaciei s-a încheiat, iar pentru criticii lor, acesta este un alt semn că ţara este într-un declin.

Unele voci susţin că în felul acesta şeful iliberal al guvernului ar putea fi ţinut cât de cât în frâu, în timp ce preşedintele profită de ocazie pentru a lucra la propria imagine. Însă unele voci avertizează în privinţa unei destabilizări a ţării, relatează POLITICO.

Robert Fico (foto, stânga), prim-ministrul din ce în ce mai iliberal al ţării, care a fost grav rănit într-o tentativă de asasinat în luna mai, nu mai are sprijinul celui care i-a fost cândva un servitor loial, preşedintele Peter Pellegrini (foto, dreapta), susţinut de Fico atunci când a candidat la preşedinţie. Pellegrini, el însuşi fost premier, a lansat în ultimele săptămâni o serie de critici la adresa prim-ministrului - de la modul în care acesta a orientat ţara spre autoritarism la eşecul său de a organiza în acest an festivităţi de comemorare a Revoluţiei de catifea din 1989 şi sprijinul său pentru un anti-vaccinist celebru.

Răceala prezidenţială arată că, la doar un an după ce a revenit la putere pentru a patra oară, Robert Fico este mai slabit decât a fost vreodată. Pe de altă parte, unii observatori spun că Pellegrini doar profită de moment, iar această situaţie este doar temporară.

„Când va deveni mai puternic, Pellegrini va înceta cu orice fel de critici”, crede Michal Vašečka, politolog Institutul pentru Politică de la Bratislava. „Pellegrini va juca întotdeauna cartea pro-democratică, pro-europeană a Slovaciei atunci când îşi va permite. Poate continua, dar numai până când Fico devine din nou mai puternic”, spune politologul.

Dragoste, ură și instabilitate

Când Fico l-a susţinut pe Pellegrini în încercarea sa de a deveni preşedinte, la începutul acestui an, a fost considerată o căsătorie forţată. Datorită sprijinului său, Pellegrini l-a învins în aprilie pe diplomatul pro-occidental Ivan Korčok - devenind astfel îndatorat lui Fico.

Dar Fico şi Pellegrini nu şi-au unit forţele pentru că se plăceau reciproc - dimpotrivă, de fapt. Chiar şi în public, dovezile sugerează o antipatie reciprocă - de la insultele schimbate între cei doi, până la plecarea lui Pellegrini din partidul lui Fico şi înfiinţarea propriului partid.

„Slovacia eşuează”, consideră Vašečka. „Situaţia se înrăutăţeşte în fiecare lună - şi cu un nou pachet fiscal care urmează să apară, într-o ţară care este deja cea mai scumpă din Europa Centrală, oamenii vor fi foarte nemulţumiţi, inclusiv votanţii lui Fico”, previzionează politologul.

Constituţia slovacă îi conferă preşedintelui puteri limitate care includ numirea ambasadorilor, retrimiterea legislaţiei în parlament şi acordarea de graţieri. Un preşedinte ostil guvernului poate întârzia procesul de adoptare a legilor.

Victoria lui Pellegrini în alegerile prezidenţiale a fost considerată ca oferind coaliţiei de guvernare a lui Fico controlul total asupra puterii executive şi legislative din Bratislava.

Dar relaţia tensionată este o veste proastă pentru Fico. Fără aprobarea tacită a lui Pellegrini a politicilor guvernamentale în calitate de preşedinte, reformele controversate ale prim-ministrului privind mass-media, sistemul judiciar şi poliţia, despre care criticii susţin că sunt antidemocratice, ar putea dura mai mult timp.

În trecut, loialitatea lui Pellegrini faţă de Fico i-a adus porecla dispreţuitoare de „podržtaška” - un termen pentru o slugă sau un lacheu - mii de slovaci numindu-l astfel în cadrul protestelor dinaintea alegerilor.

„Preşedintele va avea acum ocazia să arate natura mandatului său”, a declarat pentru POLITICO Ivan Korčok, fostul rival la preşedinţie al lui Pellegrini şi ministru de externe, care s-a alăturat recent partidului liberal Slovacia Progresistă. „Este un preşedinte care a apărut dintr-o coaliţie guvernamentală, dar şeful statului ar trebui să fie nepartizan, distant de politică”, crede Korčok.

Ruptura din coaliţie este evidentă, a spus el, şi face ţara instabilă.

Cum a început totul

Istoria dintre cei Fico şi Pellegrini datează din 2002, când Pellegrini a intrat în politică ca asistent al unui deputat din partidul populist de stânga Smer (Direcţia) al lui Fico, pe care Fico îl fondase cu trei ani mai înainte. Pellegrini a continuat să urce pe scara ierarhiei şi de atunci a deţinut numeroase funcţii, de la ministru la prim-ministru şi acum preşedinte.

Potrivit lui Vašečka, el îşi datorează succesul lui Fico. La rândul său, Fico se aştepta ca Pellegrini să îi fie loial.

Fico este „o persoană autoritară care nu preţuieşte nimic mai mult decât loialitatea”, spune Vašečka. „La un moment dat, Pellegrini nu a fost loial. Iar Fico nu l-a iertat niciodată. Relaţia lor nu a fost niciodată bună, iar din 2020 a fost de-a dreptul proastă”, explică politologul.

Fico însuşi a spus odată că el l-a „creat” pe Pellegrini.

Când Fico a fost forţat să demisioneze în 2018, după protestele în masă care au urmat asasinării jurnalistului de investigaţie Ján Kuciak şi a logodnicei sale Martina Kušnírová, Pellegrini l-a înlocuit în funcţia de prim-ministru. Ambiţiile sale au crescut, iar în iunie 2020 a anunţat că se va separa de Smer şi îşi va crea propriul partid, Hlas (Vocea).

De la alegerile parlamentare din octombrie 2023, câştigate de Fico, Hlas a fost membru al coaliţiei de guvernare conduse de Smer, alături de Partidul Naţional Slovac (SNS), de extremă dreaptă, şi a sprijinit toate deciziile Smer.

Guvern în criză

Rebeliunea lui Pellegrini împotriva lui Fico este, prin urmare, un semn că guvernul de coaliţie trece prin turbulenţe mai grave. Guvernul Fico dispune în prezent de o majoritate extrem de redusă, 76 din 150 de deputaţi din parlament, după ce trei deputaţi SNS au părăsit grupul în octombrie din cauza unor dispute interne. Cei trei ameninţă că nu vor mai sprijini coaliţia până când aceasta nu le va îndeplini cererile.

Într-un alt conflict, Hlas şi SNS s-au certat cu privire la postul de preşedinte al parlamentului, care a fost deţinut anterior de Pellegrini înainte ca acesta să câştige preşedinţia.

Şi pentru a spori suferinţa coaliţiei, un partid liberal de opoziţie, proeuropean, Slovacia Progresistă, a crescut în sondaje având, în decembrie, sprijinul a 24,8% dintre alegătorii eligibili. Smer este în urma sa cu 19,1%, un semn al profunzimii nemulţumirii alegătorilor faţă de politicile guvernamentale - în special faţă de introducerea unui pachet fiscal important.

La congresul partidului Smer din noiembrie, Fico a sugerat că ar putea convoca alegeri anticipate.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al lui Pellegrini a negat că ar exista vreo discordie între Fico şi Pellegrini şi a declarat pentru POLITICO că preşedintele rămâne „un element stabilizator şi unificator pe scena politică slovacă”.

„În calitate de preşedinte ales în mod direct, el are un mandat din partea poporului de a-i apăra interesele”, a declarat purtătorul de cuvânt. „Prin urmare, el este gata să aprecieze dacă guvernul îndeplineşte aceste interese prin acţiunile sale şi este la fel de gata să fie critic dacă guvernul se abate de la această sarcină”, a punctat purtătorul de cuvânt al preşedintelui.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Planul lui Trump pentru Ucraina. Putin și Zelenski, menționați de președintele ales al SUA: „Nu a mai rămas nimic!”

Încheierea războiului din Ucraina se numără printre prioritățile lui Donald Trump, care are în plan discuții cu Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, informează AFP

 

Primul tren de mare viteză Paris-Berlin este mai scump decât un zbor, dar mai ecologic. Cât costă și cât durează călătoria

Primul tren de mare viteză pe ruta Berlin-Paris a plecat în cursă luni la prânz (11:00 GMT), din capitala Germaniei, şi este programat să ajungă opt ore mai târziu la Paris, pentru a răspunde la cererea crescută de călătorii cu trenul a europenilor.

Ucraina revendică asasinarea generalului Igor Kirillov. Serviciile secrete ale Kievului: „Un criminal şi o ţintă perfectă”

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a revendicat asasinarea unui responsabil de rang înalt al armatei ruse marţi dimineaţa într-o explozie la Moscova, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul SBU.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.