Preşedintele Parlamentului libanez acuză Israelul de "încălcare flagrantă" a acordului de încetare a focului

×
Publicitate

Preşedintele Parlamentului libanez, Nabih Berri, un aliat al grupării proiraniene Hezbollah, a acuzat luni Israelul de "încălcare flagrantă" a acordului de încetare a focului cu Libanul, intrat în vigoare pe 27 noiembrie, relatează AFP.  

Nabih Berri a cerut, într-un comunicat, comitetului responsabil de supravegherea armistiţiului, din care fac parte Statele Unite şi Franţa, "să acţioneze urgent şi să oblige Israelul să oprească încălcările şi să se retragă" de pe teritoriul libanez.

La rândul său, ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, a insistat luni pe lângă omologul său israelian, Gideon Saar, asupra "necesităţii ca toate părţile să respecte acordul de încetare a focului în Liban", conform unui comunicat al Ministerului francez de Externe.

Convorbirea telefonică între cei doi miniştri a avut loc în condiţiile în care mai multe lovituri israeliene au vizat Libanul după intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului între Israel şi Hezbollah.

Armata israeliană a anunţat că a lovit sâmbătă situri de la graniţa siriano-libaneză, folosite conform acesteia de gruparea libaneză şiită proiraniană Hezbollah pentru transportul de arme.

Forţele aeriene au efectuat un raid asupra "unor situri de infrastructură militară din apropierea punctelor de trecere dintre Siria şi Liban folosite de Hezbollah pentru a introduce arme în mod clandestin din Siria în Liban", după ce acordul de încetare a focului a intrat în vigoare miercuri, potrivit unui comunicat militar.

O încetare a focului între Israel şi Hezbollah a intrat în vigoare pe 27 noiembrie, după mai bine de un an de ostilităţi transfrontaliere şi două luni de război deschis între armata israeliană şi mişcarea armată libaneză susţinută de Iran.

Sponsorizat de Statele Unite şi Franţa, acordul de încetare a focului prevede retragerea în termen de 60 de zile a armatei israeliene din sudul Libanului.

Hezbollahul, la rândul său, trebuie să se retragă la nord de râul Litani, la aproximativ 30 de kilometri de graniţa israeliano-libaneză, şi să-şi dezafecteze infrastructura militară din sudul Libanului.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62502532
Ce se întâmplă în Siria. Militarii și diplomații Rusiei au început să plece, brusc, din capitala Damasc

Militarii și diplomații Rusiei au început să părăsească, brusc, capitala siriană, Damasc, unde au izbucnit deja primele ciocniri armate - susțin serviciile de informații ale apărării din Ucraina, citate de publicația Ukrainska Pravda.  

62013995
Presa internaţională scrie despre decesul lui Helmuth Duckadam. „Eroul de la Sevilla”

Portarul român Helmut Duckadam a murit la vârsta de 65 de ani. Unul dintre cei mai mari portari din istoria fotbalului şi protagonistul finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986, el a fost eroul de la Sevilla, scrie publicaţia spaniolă AS.

62502530
Criză politică și proteste în Georgia. Președintele acestei țări cere ajutor din partea Europei împotriva Rusiei

Președintele Georgiei, aflat acum într-un conflict politic cu propriul său guvern, a făcut apel, luni, la țările europene să reacționeze la ceea ce spune că ar fi o încercare a Rusiei de a impune controlul asupra națiunii sale.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.