Preşedintele filipinez, despre Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului: ”E un descreierat”

61906265
Getty

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte l-a calificat pe Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra'ad Al Hussein, drept ”descreierat”, scrie AFP, conform Agerpres.

Hussein a declarat în martie că Duterte are nevoie de ”un examen psihiatric” şi că atacurile sale verbale împotriva unui comisar al ONU care a condamnat campania de represalii pe toate planurile pe care Filipine o duce împotriva drogurilor nu poate rămâne fără răspuns.

”Fiu de căţea, tu, comisarule, eu sunt cel care are nevoie să fie consultat de un psihiatru?”, a declarat Duterte în timpul unui discurs, marţi seara. ”Psihiatrul mi-a spus: Sunteţi bine, domnule primar. Sunteţi pur şi simplu amatori de injurii”, a adăugat preşedintele filipinez, cu referire la precedenta sa funcţie.

Duterte a subliniat că a fost sfătuit să se abţină de la comentarii la adresa lui Hussein, prinţ iordanian, dar că el vrea să se răzbune.

”Vedeţi, aveţi un cap mare, însă el este gol. Nu există materie cenuşie între urechile voastre. E vid. Nu este nici măcar ceva ce ar putea furniza un element nutritiv pentru a face să vă crească părul, pentru că părul de aici s-a dus”, a adăugat Duterte atingându-şi capul.

În martie, preşedintele filipinez a criticat Curtea Penală Internaţională (CPI), la două zile după notificarea oficială adresată ONU de guvernul său în care acesta anunţă decizia ţării de a se retrage din Statutul de la Roma. După aceasta, Duterte a îndemnat alte ţări să-i urmeze exemplul şi să se retragă din Tratatul fondator al CPI, care îi atacă politica sa ucigaşă împotriva drogurilor.

După alegerea lui Duterte în funcţia de preşedinte, la mijlocul lui 2016, aproape 4.000 de traficanţi şi consumatori de droguri au fost ucişi de poliţie. Autorităţile anchetează de asemenea asupra altor peste 2.000 de crime 'comise în relaţia cu drogurile de către necunoscuţi.

Apărătorii drepturilor omului estimează că numărul real de persoane ucise este dublu celui din statisticile oficiale şi că o bună parte dintre crime au fost comise de miliţii.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61951248
Ursul care nu se grăbește să iasă din scorbura în care a hibernat
Mii de curioși urmăresc cu interes mișcările unui urs somnoros din Montana, care nu se grăbește deloc să plece din scorbura în care a hibernat iarna aceasta.
61951249
Orașul care ar putea deveni curând fantomă. Forța de muncă, amenințată de automatizare
Roboții îi lasă pe mulți britanici fără un loc de muncă, arată studiile. Și cum automatizarea este inevitabilă, cei fără o pregătire în domeniu, mai ales tinerii, riscă să îngroașe rândurile șomerilor.
61951241
Un tren de marfă a spulberat un camion, pe o cale ferată din Georgia
Un tren de marfă a spulberat un camion care a rămas pe șine la o trecere la nivel cu calea ferată, într-un oraș din statul american Georgia.