Președintele Duterte a comandat mutilarea genitală a rebelelor comuniste

61886544
Getty

Președintele filipinez Rodrigo Duterte a fost acuzat de misoginism, după ce le-a cerut femeilor să le împuște pe rebelele comuniste „în zonele intime”.

Într-un discurs adresat, săptămâna trecută, foștilor soldați comuniști din Malacanang, Duterte a dat o directivă privind felul în care trebuie pedepsite luptătoarele de gherilă, informează The Guardian.

„Avem un nou ordin: nu o să vă ucidem. Vă vom împușca, doar, în zonele intime”, a spus președintele filipinez, subliniind că prin această formă de mutilare genitală, ele vor deveni „inutile”.

În discurs el a folosit în mod repetat cuvântul „bisong”, care face trimitere directă la părțile intime ale unei femei. Potrivit relatărilor, afirmațiile sale au stârnit hohotele de râs ale celor din public.

Pe de altă parte, organizațiile pentru drepturile omului și cele pentru drepturile femeilor s-au declarat revoltate de ordinul dat de președintele filipinez.

„Este doar ultima dintr-un șir de afirmații misogine, peiorative și umilitoare pe care le lansează la adresa femeilor. Încurajează forțele statului să comită violență sexuală în timpul unui conflict armat, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului internațional”, a spus Carlos H. Conde, cercetător la filiala Human Rights Watch din Filipine.

Parlamentara Emmi de Jesus l-a acuzat și ea pe președintele Duterte, pe care l-a calificat drept un „fascist macho”, susținând că declarațiile sale împotriva femeilor „duce terorismul statal împotriva femeilor și cetățenilor la un nou nivel.”

În replică, purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale din Filipine a respins acuzațiile conform cărora liderul ar fi sexist și misogin: „Știți că uneori feministele astea exagerează puțin. Hai că e amuzant. Râdeți”, a spus Harry Roque.

Nu este prima dată când Duterte face afirmații cu caracter misogin la adresa femeilor. În timpul campaniei prezidențiale din 2016, el a vorbit despre o revoltă care a avut loc într-o închisoare în 1989, când o femeie din Australia a fost ucisă și violată de prizonieri. Astfel, el a glumit că și-ar fi dorit să fie și el printre violatori.

„Am fost furios din cauza violului? Da. Dar era atât de frumoasă că primarul ar fi trebuit să fie primul care o violează. Ce pierdere”, a spus el.

În urmă cu o săptămână, Curtea Penală Internațională a anunțat deschiderea unei anchete pentru crime împotriva umanității, care vizează „războiul împotriva drogurilor” pornit de Rodrigo Duterte. Între 4000 și 8000 de oameni au fost uciși, după ce președintele filipinez a sporit puterile forțelor de ordine.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61933691
Statele Unite se tem de consolidarea relațiilor militare din cadrul UE: „Ar putea submina NATO”

Statele Unite sunt îngrijorate că planurile Uniunii Europene privind sporirea cooperării statelor membre în ceea ce privește securitatea colectivă ar putea duce la subminarea Alianței Nord-Atlantice, care se confruntă cu o Rusie tot mai „rebelă”.

61940396
Aterizare de urgență a unei aeronave cu 144 de persoane la bord: câțiva au „răni minore”

O aeronavă a aterizat, luni noapte, de ugență pe Aeroportul John Wayne din California, după ce a fost raportat un incendiu la bord, au declarat reprezentanții aeroportului.

61940395
Bătaie cu portocale, într-un oraș din nordul Italiei

Sute de italieni dintr-un oraş din nordul Peninsulei au luat parte la o uriaşă bătaie cu portocale. Lupta cu citrice face trimitere la o revoltă împotriva unui lider tiranic din Evul Mediu.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.