Președintele Duterte, anchetat de Curtea Penală Internațională pentru mii de crime

61906265
Getty

Curtea Penală Internațională a deschis o anchetă împotriva președintelui filipinez Rodrigo Duterte, ca urmare a ofensivei sale „împotriva drogurilor”, ce a dus la moartea a mii de persoane.

 

Într-un raport primit de Curtea Penală Internațională (ICC) în 2017 se preciza că există dovezi conform cărora Rodrigo Duterte este direct responsabil „pentru execuțiile extrajudiciare și pentru cele în masă” din ultimele trei decade de când a început războiul asupra comerțului și consumului de droguri, când era primarul orașului Davao, în 1988, scrie The Guardian.

Potrivit unor statistici oficiale, de când Duterte a devenit președintele Filipinelor, poliția a omorât peste 4.000 de persoane în operațiui antidrog. Pe de altă parte, bilanțul morților trecut în raportul de 77 de pagini - înaintat Curții de avocatul filipinez Jude Sabio - este dublu.

Astfel, anchetatorul ICC care se ocupă de acest caz, Fatou Bensouda, a precizat într-un comunicat de presă că „va analiza presupusele crime comise începând cu 1 iulie 2016, în contextul campaniei privind războiul împotriva drogurilor.”

În acest context, Gary Alejano, politician de opoziție care a cerut anchetarea lui Duterte încă din 2017, susține că această inițiativă a Curții Penale Internaționale „oferă speranțe victimelor acestei operațiuni, care este în desfășurare”.

„În această țară, oamenii nu știu unde să meargă dacă cineva din familiile lor au picat victime acestei operațiuni (care vizează traicanții și consumatorii de droguri). Ei nu pot merge la poliție, pentru că poliția este implicată. Nu pot merge la Ministerul de Justiție, pentru că ministrul va spune că nu există execuții extrajudiciare. Dacă cer o anchetă în Parlament, nu putem avea o audiere imparțială, pentru că parlamentarii îi iau partea președintelui. Este o încălcare clară și voită a statului de drept din Filipine. Astfel, Curtea Penală Internațională este singura care poate interveni”, a explicat Gary Alejano.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al președintelui filipinez, Harry Roque, a calificat ancheta drept „o pierdere de timp și de resurse”. Mai mult, acesta a subliniat că prin continuarea anchetei, Curtea va submina suveranitatea Filipinelor, „pentru că funcționează instanțele domestice.”

Totodată, reprezentantul lui Rodrigo Duterte a afirmat că în spatele acestei reclamații sutn „inamici domestici”, iar că președintele filipinez este pregătit să meargă în fața instanței și să își apere acțiunille.

„S-a săturat să fie acuzat. Vrea să meargă în fața instanței”, a mai spus Roque.

Duterte a devenit președinte al Filipinelor în 2016, după ce în campania electorală a promis să ucidă zeci de mii de infractori și să scape țara de problema drogurilor. Astfel, el a oferit puteri sporite polițiștilor, pentru a pedepsi pe oricine face trafic sau consumă droguri. Mai mult, i-a îndemnat pe oamenii legii să ucidă suspecții și le-a promis polițiștilor că nu for fi aduși în instanță pentru crimele lor. Toate aceste strategii l-au făcut popular în rândul filipinezilor.

Și când era primarul orașului Davao, Duterte a permis unor „grupări ale morții” să acționeze, iar mii de persoane au fost ucise. În trecut, președintele filipinez a calificat Curtea Penală Internațională drept „ipocrită” și „nefolositoare.”

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61939623
Acuzat că i-a furat și vândut rinichiul soției pentru că nu a primit zestre

Soțul și cumnatul unei femei din India au fost arestați după ce au fost acuzați că i-au furat un rinichi în contul unei zestre, relatează BBC.

61939615
Fost luptător jihadist: Erdogan folosește membrii ISIS pentru atacurile asupra kurzilor din Siria

Turcia ar recruta și antrena foști lupători ai grupării Stat Islamic, pe care i-ar folosi în ofensiva lansată kurzilor din enclava Afrin, situată un nordul Siriei.

61939616
Femeile, protagonistele noului film de propagandă ISIS: „Caută răzbunare”

Statul Islamic a difuzat un nou film de propagandă fără precedent. Jihadiștii ISIS au prezentat cinci femei implicate în luptă pentru obținerea „califatului”.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.