Președintele Dumei de Stat rusești: SUA se află în spatele arestării lui Pavel Durov, „odată cu apropierea alegerilor”

62478132
IMAGO

SUA se află în spatele arestării lui Pavel Durov, fondatorul Telegram, pretinde președintele Dumei de Stat din Rusia. Platforma joacă un rol-cheie în comunicarea despre războiul din Ucraina.

Preşedintele camerei inferioare a parlamentului rus, Duma de Stat, Viaceslav Volodin, un aliat de rang înalt al preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat marţi că Washingtonul este în spatele arestării în Franţa a lui Pavel Durov, relatează Reuters, preluat de Agerpres..

Durov, antreprenor născut în Rusia, a fost arestat în Franţa la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul unei investigaţii asupra unor infracţiuni legate de pornografia infantilă, traficul de droguri şi tranzacţii frauduloase pe platformă, au anunţat luni procurorii francezi.

Fără a furniza dovezi în acest sens, Volodin a declarat că SUA, prin intermediul Franţei, a încercat să exercite control asupra Telegram.

„Telegram este una dintre puţinele şi în acelaşi timp cea mai mare platformă de internet asupra căreia SUA nu are influenţă. Odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale americane, este important ca (preşedintele Joe) Biden să preia controlul asupra Telegram", a precizat Volodin într-o postare.

Casa Albă nu a comentat până acum arestarea lui Durov. Preşedintele francez Emmanuel Macron a spus că arestarea „nu este în niciun fel o decizie politică". Kremlinul a anunţat luni că aşteaptă acuzaţiile oficiale ale procurorilor francezi împotriva lui Durov.

Mesageria criptată Telegram, firmă cu sediul în Dubai, are aproape un miliard de utilizatori şi este influentă în special în Rusia, Ucraina şi republicile fostei Uniuni Sovietice.

După ce Rusia şi-a declanşat invazia din Ucraina în 2022, Telegram a devenit principala sursă de conţinut nefiltrat - şi uneori explicit sau înşelător - din partea ambelor părţi privind războiul, scrie Reuters.

Platforma a devenit ceea ce unii analişti au numit „un câmp de luptă virtual", fiind folosită intensiv de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi oficialii săi, precum şi de guvernul rus.  

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62478114
A doua zi consecutivă de teroare rusă în Ucraina. Armata Moscovei a făcut din nou ravagii, cu rachete şi drone
Rusia a lansat mai multe valuri de atacuri cu rachete şi drone care au vizat zeci de regiuni ucrainene şi au ucis cel puţin patru persoane, a declarat armata Ucrainei marţi dimineaţă, la o zi după cel mai mare atac aerian al Moscovei din acest război.
62177438
Cutremur cu magnitudinea 5,8 raportat marți dimineață. Unde a lovit
Un cutremur cu magnitudinea 5,8 a fost raportat marți, anunță Institutul american de geologie (USGS).
62478095
„Lucrurile s-au calmat” între Israel și Hezbollah. Anunț optimist din Orientul Mijlociu: „Nu se va mai întâmpla nimic”
Numeroși responsabili internaționali se declară „profund îngrijorați" după ce Israelul și mișcarea Hezbollah din Liban au lansat cel mai mare schimb de lovituri dincolo de frontieră de la începutul războiului din Gaza.