Cine este Pavel Durov, miliardarul Telegram, arestat în Franța. Se îmbracă în negru și este supranumit ”Zuckerberg al Rusiei”

Pavel Durov
Getty

Antreprenorul în tehnologie Pavel Durov, supranumit cândva "Zuckerberg-ul Rusiei”, a fost arestat recent în Franța, pentru acuzații legate de aplicația sa de mesagerie Telegram, potrivit presei franceze, care citează surse anonime.  

În vârstă de 39 de ani, el a avut până acum probleme atât cu autoritățile din Rusia, cât și în întreaga lume, notează Euronews.

Anchetatorii francezi au emis un mandat de arestare pe numele său pentru acuzații de cyberbullying, fraudă, trafic de droguri, crimă organizată și promovare a terorismului pe platforma sa, Telegram.

Pavel Durov s-a născut la Sankt Petersburg, iar prima sa lansare pe rețelele sociale a avut loc la vârsta de 22 de ani, cu VKontakte (VK), o platformă co-fondată de el, destinată utilizatorilor de limbă rusă, care era mai populară decât Facebook în această țară, potrivit agenției de presă AFP.

El a părăsit, însă, Rusia în 2014, după ce a refuzat să accepte cererile guvernului de a închide grupurile de opoziție de pe VKontakte și de a preda datele personale serviciilor de securitate ruse, FSB. Autoritățile ruse i-au cerut inclusiv să blocheze contul regretatului lider al opoziției ruse Alexei Navalnîi.

Citește și
Pavel Durov, șeful Telegram, reținut în Franța. Reacția Rusiei și acuzațiile aduse: „să explice motivele reţinerii sale”
Pavel Durov, șeful Telegram, reținut în Franța. Reacția Rusiei și acuzațiile aduse: „să explice motivele reţinerii sale”

În 2013, împreună cu fratele său Nikolai, a lansat Telegram, o platformă gratuită care militează pentru protejarea datelor utilizatorilor și concurează cu alte platforme de socializare precum WhatsApp, Instagram, TikTok și WeChat.

Serviciul permite oricui dreptul de a urmări videoclipurile, fotografiile și comentariile utilizatorilor pe așa-numitele "canale" sau grupuri, dar datele utilizatorilor sunt protejate prin criptare.

Există, de asemenea, "canale" private care oferă administratorului grupurilor dreptul de a verifica cine le poate vedea postările.

Durov a refuzat întotdeauna să modereze mesajele pe Telegram, promovând-o ca pe o platformă "liberă".

În 2018, o instanță din Moscova a ordonat blocarea aplicației Telegram, dar nu a avut succes, deoarece protestatarii au înconjurat sediul FSB, aruncând avioane de hârtie, un simbol al Telegram.

Rusia a renunțat la planul său de a bloca Telegram, iar guvernul folosește acum aplicația. Telegram este utilizată de grupuri de opoziție din întreaga lume, care nu doresc să le fie compromise datele sau mesajele. Aceasta a fost o platformă de informare cheie în timpul invaziei Rusiei din 2022 în Ucraina pentru ambele părți ale războiului.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, utilizează Telegram pentru a posta zilnic videoclipuri despre război, iar canalele pro-Moscova conduse de așa-numiții "Z-bloggeri" sunt, de asemenea, populare. Cu toate acestea, Telegram a devenit și o platformă pentru extremiști și teoreticieni ai conspirației.

Grupurile, care permit până la 200 000 de membri, au facilitat răspândirea dezinformării și includ grupuri neonaziste și grupuri pentru pedofili.

Pavel Durov a obținut cetățenia franceză în condiții neclare

După ce a plecat din Rusia, Durov a primit cetățenia insulei Saint Kitts și Nevis din Caraibe, după ce a donat 250.000 de dolari (223.000 de euro) industriei zahărului din această națiune, potrivit informațiilor publicate în mass-media rusească.

În august 2021, el a primit cetățenia franceză, pe care Durov a declarat că a solicitat-o în glumă, după ce asistentul său i-a spus să o solicite cu numele "Paul Du Rov". Circumstanțele în care a obținut pașaportul francez rămân un mister, iar autoritățile franceze nu au comentat niciodată acest lucru.

De asemenea, el are cetățenie emirateză și locuiește în Dubai, unde își are sediul Telegram. Se estimează că Durov are o avere netă de aproximativ 15,5 miliarde de dolari (14 miliarde de euro), potrivit Forbes, fiind a 121-a cea mai bogată persoană din lume.

Întotdeauna îmbrăcat în negru, Durov este o figură puțin misterioasă și acordă rar interviuri.

Dar, din mesajele postate pe canalul său de Telegram reiese că duce o viață solitară și că nu consumă carne, alcool sau cafea. De asemenea, el a afirmat că este tatăl biologic a peste 100 de copii datorită donațiilor sale de spermă într-o duzină de țări, descriind acest lucru drept o "datorie civică".

De ce a fost arestat Pavel Durov

Anchetatorii francezi au emis un mandat de arestare pe numele său pentru acuzații de hărțuire cibernetică, fraudă, trafic de droguri, crimă organizată și promovarea terorismului pe platforma sa.

El este acuzat că nu a luat măsuri pentru a preveni utilizarea criminală a platformei sale.

"Ajunge cu impunitatea Telegram", a declarat un anchetator, potrivit The Guardian, care a mai spus că a fost surprins de faptul că Durov a zburat la Paris știind că este un om căutat.

Durov a declarat în trecut că Telegram răspunde la fiecare cerere de eliminare a conținutului care îndeamnă la violență sau crimă. "Telegram respectă legile UE, inclusiv Digital Services Act - moderarea sa se încadrează în standardele industriei și se îmbunătățește constant", a transmis compania Telegram într-un comunicat duminică seara.

"Directorul executiv al Telegram, Pavel Durov, nu are nimic de ascuns și călătorește frecvent în Europa. Este absurd să pretinzi că o platformă sau proprietarul acesteia sunt responsabili pentru abuzurile de pe acea platformă. Așteptăm o rezolvare rapidă a acestei situații".

Între timp, autoritățile ruse au acuzat Franța că "refuză să coopereze".

Ambasada Rusiei la Paris a cerut acces la Durov și a susținut că Franța a "evitat până acum să se implice" în această situație. 

Perioada sa de detenție a fost prelungită până duminică, afirmă The Guardian citând o sursă apropiată anchetei, ceea ce înseamnă că perioada inițială de interogatoriu poate dura până la 96 de ore.

Judecătorul poate decide apoi să îl elibereze sau să formuleze acuzații și să îl trimită în arest preventiv.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Arest prelungit pentru Pavel Durov, șeful Telegram. „Nu are nimic de ascuns. Este absurd”
Arest prelungit pentru Pavel Durov, șeful Telegram. „Nu are nimic de ascuns. Este absurd”

Pavel Durov, șeful Telegram, și-ar putea petrece următoarele patru zile în arest, după ce măsura preventivă a fost prelungită cu până la 96 de ore.

Pavel Durov, șeful Telegram, reținut în Franța. Reacția Rusiei și acuzațiile aduse: „să explice motivele reţinerii sale”
Pavel Durov, șeful Telegram, reținut în Franța. Reacția Rusiei și acuzațiile aduse: „să explice motivele reţinerii sale”

Miliardarul Pavel Durov, directorul executiv al aplicaţiei de mesagerie Telegram, a fost arestat, sâmbătă seara, pe aeroportul Bourget de lângă Paris.

Cine este Pavel Durov, omul care se opune lui Putin. Este supranumit
Cine este Pavel Durov, omul care se opune lui Putin. Este supranumit "Mark Zuckerberg de Rusia"

Pavel Valerievici Durov este supranumit „Mark Zuckerberg de Rusia”. El este creatorul celor mai populare produse IT ale Rusiei: VKontakte și Telegram – rețea socială și aplicație de mesagerie.

Recomandări
Consultări politice la Cotroceni. AUR refuză să participe: ”Iohannis, pleacă!”. USR intră la discuții separat de PSD și PNL
Consultări politice la Cotroceni. AUR refuză să participe: ”Iohannis, pleacă!”. USR intră la discuții separat de PSD și PNL

Preşedintele Klaus Iohannis a început, la Palatul Cotroceni, consultările cu partidele parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.  

VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit
VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit

Un accident de autocar urmat de un incendiu s-a soldat cu cel puţin 38 de morţi, sâmbătă, în statul brazilian Minas Gerais (sud-est), a anunţat poliţia, citată de AFP, potrivit News.ro.

Mass-media susține că aproape 85.000 de soldați ai Rusiei au fost uciși în războiul din Ucraina, până acum
Mass-media susține că aproape 85.000 de soldați ai Rusiei au fost uciși în războiul din Ucraina, până acum

Jurnaliștii au identificat numele a 84.761 de soldați ruși care au murit - până acum - în timpul invadării Ucrainei, se arată într-o investigație comună realizată de BBC Rusia și Mediazona, potrivit Kyiv Independent