Arest prelungit pentru Pavel Durov, șeful Telegram. „Nu are nimic de ascuns. Este absurd”

62477671
Getty

Pavel Durov, șeful Telegram, și-ar putea petrece următoarele patru zile în arest, după ce măsura preventivă a fost prelungită cu până la 96 de ore.

Compania sa insistă că acesta „nu are nimic de ascuns”, relatează AFP, preluat de news.ro.

Arestul a fost prelungit duminică seara, la o zi după ce şeful Telegram a fost reținut pe un aeroport din Paris, un mandat fiind emis împotriva sa de către anchetatorii francezi pentru diverse infracţiuni legate de serviciul său de mesagerie criptată.

Însoţit de garda sa de corp şi de asistentul său, miliardarul în vârstă de 39 de ani a fost ridicat sâmbătă seara pe aeroportul Le Bourget, la nord de Paris, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. Fondatorul Telegram sosise de la Baku şi urma să petreacă cel puţin o seară la Paris, unde planificase să ia cina, a adăugat o sursă apropiată anchetei.

Potrivit unei alte surse apropiate anchetei, judecătorul de instrucţie din Paris însărcinat cu această anchetă judiciară, care se concentrează în special asupra infracțiunilor de grup organizat, a prelungit duminică seara arestul său preventiv. Aceasta ar putea dura maximum 96 de ore.

La sfârşitul acestei perioade, Pavel Durov ar putea fi eliberat sau prezentat acestui magistrat în vederea unei eventuale inculpări.

Biroul însărcinat cu combaterea violenţei împotriva minorilor (Ofmin) a emis un mandat de arestare pe numele lui Pavel Durov pentru infracţiuni care variază de la fraudă la trafic de droguri, hărţuire informatică, crimă organizată, apologie a terorismului şi fraudă, a explicat una dintre sursele apropiate cazului. De atunci, la o dată nespecificată, a fost deschisă o anchetă judiciară de către unitatea cibernetică (J3) a Junalco (tribunalul naţional pentru combaterea crimei organizate), potrivit unei alte surse apropiate cazului.

Justiţia îi reproşează lui Pavel Durov că nu a luat măsuri împotriva utilizării în scopuri penale a mesageriei de către abonaţii săi, în special prin lipsa de moderare şi de cooperare cu anchetatorii

Pavel Durov nu are nimic de ascuns şi călătoreşte frecvent în Europa. Este absurd să spui că o platformă sau proprietarul acesteia sunt responsabili pentru abuzurile” găsite pe acea platformă, a precizat Telegram pe propriul canal duminică seara.

Serviciul de mesagerie online lansat în 2013 de Pavel Durov şi fratele său Nikolai, pe care comunicaţiile pot fi criptate de la un capăt la altul şi care are sediul central în Dubai, s-a poziţionat în contradicţie cu platformele americane, criticate pentru exploatarea mercantilă a datelor personale. În special, Telegram s-a angajat să nu dezvăluie niciodată informaţii despre utilizatorii săi.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
A fost activat Planul Roșu pe „Drumul morții”. Accident între două mașini și un microbuz. Sunt doi morți și opt răniți

A fost activat Planul Roșu de intervenție, luni dimineața, în județul Suceava, unde a avut loc un accident grav, cu 10 victime, pe DN2 - E85, cunoscut și ca „Drumul morții”.

Planul întocmit de Downing Street pentru momentul în care motanul Larry va rămâne fără cele 9 vieți. Câți ani a împlinit

Celebrul Larry, motanul din Downing Street, reședința oficială a premierului britanic, a ajuns la venerabila vârstă de 17 ani.

Solo traveling, noua modă printre românii care merg în vacanță. Cât scot din buzunar cei care vor să vadă lumea singuri

Călătoriile solo prind avânt printre români. Cei care caută astfel de experiențe și pleacă singuri în vacanțe au creat adevărate comunități.

Recomandări
Măsurile luate de Guvern după protestul fermierilor din București. „Nu a participat nicio asociație din sectorul ovinelor”

Guvernul a reacționat după protestul fermierilor de marți din București și a transmis primele măsuri la problemele semnalate.

Ursula von der Leyen va propune un Consiliu European de Securitate și un protocol după modelul articolului 4 NATO

Ursula von der Leyen va propune o schimbare radicală a arhitecturii de securitate a Europei și a alianței occidentale NATO atunci când va lua cuvântul, miercuri, în Parlamentul European pentru a vorbi despre Starea Uniunii. 

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când sălbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.