Preşedinta Parlamentului European, vizită la Kiev. Mesaj pentru ucraineni: "Vă vom ajuta să reconstruiţi oraşele şi satele"

62251379
Agerpres

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a ajuns vineri la Kiev pentru a le transmite ucrainenilor ''un mesaj de speranţă'' şi pentru a le demonstra că UE este alături de ei după agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, transmite agenţia EFE.

''Rezistenţa şi curajul ucrainenilor au inspirat lumea întreagă. Sunt la Kiev pentru a da un mesaj de speranţă. Suntem alături de voi'', a scris ea într-un mesaj pe Twitter însoţit de o fotografie în care se îmbrăţişează cu preşedintele Radei (parlamentul ucrainean), Ruslan Stefanciuk.

Metsola şi Stefanciuk au participat la Kiev la o conferinţă comună de presă. ''Vă vom ajuta să vă reconstruiţi oraşele şi satele când acest război ilegal, neprovocat şi inutil va înceta. Oferim în prezent ajutor financiar, militar şi umanitar. Acesta va continua şi va spori'', a promis preşedinta Parlamentului European, potrivit Agerpres.

Ea a asigurat de asemenea că Uniunea Europeană - unde au ajuns cei mai mulţi dintre cei peste patru milioane de refugiaţi care au plecat din Ucraina după invazia rusă, majoritatea femei, copii şi vârstnici - ''va avea grijă de familiile lor care s-au văzut obligate să fugă, până când vor putea reveni în siguranţă (în Ucraina) la caselor lor''.

Roberta Metsola este prima reprezentantă a unei instituţii europene care vine în Ucraina după declanşarea ofensivei ruse. Premierii polonez, Mateusz Morawiecki, ceh, Pietr Fiala, şi sloven, Janez Jansa, au efectuat pe 15 martie o vizită comună la Kiev.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62250938
Serghei Lavrov spune că există progrese în negocierile Rusia-Ucraina. „Noi vrem o ordine mondială echilibrată”

Din India, șeful diplomației ruse a vorbit despre "unele progrese" în negocierile de pace în Ucraina. Pregătim răspunsul nostru, spune Serghei Lavrov, care a atras atenția că "nu au fost încă stabilite planuri aprobate".

62249037
Investigație jurnalistică. Noi indicii care arată că Vladimir Putin ar fi bolnav de cancer

Vladimir Putin este în mod constant însoțit de un medic specialist în cancer tiroidian, potrivit unei noi investigații jurnalistice.

62251318
O nouă rundă de negocieri de pace între Ucraina şi Rusia, de data aceasta în format de videoconferinţă

Delegaţiile ucraineană şi rusă au început vineri o nouă rundă de negocieri, de data aceasta în format de videoconferinţă, pentru a identifica o soluţie la conflictul între cele două ţări în urma deciziei Moscovei de a invada statul vecin, relatează EFE.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.