„Situaţia este critică pentru aprovizionarea cu energie la nivel mondial. Cu toţii resimţim efectele în lanţ asupra preţurilor la gaz şi petrol, asupra afacerilor şi societăţilor noastre”, a declarat Ursula von der Leyen în cadrul unei conferinţe de presă alături de prim-ministrul australian Anthony Albanese.
„Este extrem de important să ajungem la o soluţie negociată, care să pună capăt ostilităţilor din Orientul Mijlociu”, a spus ea, calificând atacurile Iranului asupra infrastructurii civile şi a navelor din Golf drept „inacceptabile”.
Trump a anunțat "puncte majore de acord" cu Iranul
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că au avut loc discuţii între Statele Unite şi Iran în ultima zi, în cadrul cărora cele două părţi au ajuns la "puncte majore de acord", adăugând că s-ar putea încheia în curând o înţelegere pentru a soluţiona războiul, potrivit Reuters.
Trump a declarat că trimisul său pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, şi consilierul său apropiat şi ginerele său, Jared Kushner, au vorbit cu iranienii duminică şi că discuţiile vor continua luni.
"Am avut discuţii foarte, foarte solide. Vom vedea unde ne vor duce. Avem puncte, puncte majore de acord, aş spune, aproape toate punctele de acord... am avut discuţii foarte solide, domnul Witkoff şi domnul Kushner le-au avut", a declarat Trump în faţa reporterilor în Florida.
Într-un comentariu ulterior la Memphis, în Tennessee, el a evidenţiat şansele unui acord. "Cu Iranul, negociem de mult timp, iar de data aceasta, ei vorbesc serios", a spus Trump.
"Acordăm cinci zile, apoi vom vedea unde ne duce asta. Aş spune că, la sfârşitul acestei perioade, cred că ar putea fi o înţelegere foarte bună pentru toată lumea", a adăugat liderul de la Casa Albă.
El a refuzat să spună cu ce lideri din Iran discută Statele Unite, dar a precizat că nu este vorba de liderul suprem, ayatollahul Mojtaba Khamenei. Trump a declarat că Iranului "i-au mai rămas câţiva lideri".
"Discutăm cu omul despre care cred că e cel mai respectat şi lider", a spus Trump. Agenţia de ştiri iraniană Fars, citând o sursă, a relatat că nu există comunicări directe sau indirecte cu Statele Unite.
Luni, Trump a retras ameninţarea de a viza reţeaua energetică a Iranului, declarând că va amâna orice atacuri asupra centralelor electrice şi a infrastructurii energetice.
Declaraţia lui Trump de luni a venit după ce Iranul a ameninţat că va ataca centralele electrice ale Israelului şi pe cele care aprovizionează bazele americane din regiunea Golfului, dacă SUA vizează reţeaua energetică a Iranului.