Presa americană: Președintele chinez Xi l-a avertizat față în față pe Biden că Beijingul va reuni Taiwanul cu China

62303071
AFP

Președintele chinez Xi Jinping i-a spus președintelui Joe Biden, în timpul recentului lor summit de la San Francisco, că Beijingul va reuni Taiwanul cu China continentală, dar că momentul nu a fost decis, potrivit unor oficiali americani citați de NBC.

Xi i-a spus lui Biden în cadrul unei întâlniri de grup la care au participat mai mulți oficiali americani și chinezi că preferința Chinei este să ia Taiwanul în mod pașnic, nu prin forță, au spus oficialii.

Liderul chinez a făcut referire, de asemenea, la predicțiile publice ale liderilor militari americani care spun că Xi intenționează să ia Taiwanul în 2025 sau 2027, spunându-i lui Biden că s-au înșelat pentru că nu a stabilit un interval de timp, potrivit celor oficialilor citați.

Oficialii chinezi au cerut, înainte de summit, ca Biden să facă o declarație publică după întâlnire, spunând că Statele Unite susțin obiectivul Chinei de unificare pașnică cu Taiwan și nu sprijină independența Taiwanului, au spus aceștia.

Casa Albă a respins cererea Chinei.

Un purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate a refuzat să comenteze.

Dezvăluirile oferă detalii neraportate anterior despre o întâlnire critică dintre cei doi lideri, care avea scopul de a reduce tensiunile dintre țările lor.

Avertismentul privat al lui Xi către Biden, deși nu diferă semnificativ de comentariile sale publice anterioare despre reunificarea Taiwanului, a atras atenția oficialilor americani, deoarece a fost făcut într-un moment în care comportamentul Chinei față de Taiwan este văzut ca din ce în ce mai agresiv și înaintea alegerilor prezidențiale potențial esențiale în insula democratică autonomă luna viitoare.

Oficialii familiarizați cu conversația dintre Biden și Xi l-au descris pe liderul chinez drept direct și sincer, dar nu confruntativ.

„Limba lui nu a fost diferită de ceea ce a spus întotdeauna. El este întotdeauna dur cu Taiwan. El a avut întotdeauna o linie dură”, a spus un oficial american care cunoaște conversația.

Aspirațiile lui Xi asupra Taiwanului a fost o preocupare majoră pentru oficialii administrației Biden, care încearcă în mod agresiv să evite un conflict militar cu China.

La Congresul Partidului Comunist Chinez de anul trecut, Xi a declarat public că China ar ataca Taiwanul militar dacă își declară independența cu sprijin străin.

Liderul chinez a spus că amenințarea cu forța „este îndreptată exclusiv asupra interferenței forțelor externe și a puținilor separatiști care caută” independența Taiwanului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61761775
FMI: Ucraina are nevoie de 37,3 miliarde de dolari ajutor financiar extern în 2024

Ucraina are nevoie anul viitor de un ajutor de 37,3 miliarde de dolari (peste 34 de miliarde de euro) pentru menţinerea stabilităţii financiare.

62411050
„Regimul de la Kiev a apucat-o pe calea metodelor teroriste.” Putin ameninţă serviciile speciale străine care ajută Kievul

Preşedintele rus Vladimir Putin ameninţă miercuri cu un răspuns ”dur” serviciile speciale străine care încearcă să destabilizeze Rusia, în opinia sa prin faptul că ajută regimul de la Kiev, relatează AFP.

 

62412034
AI nu poate fi un „inventator” de brevet, a decis Curtea Supremă din Regatul Unit într-un caz de referinţă

Un informatician american a eşuat miercuri în încercarea sa de a înregistra brevete pentru invenţii create de sistemul său de inteligenţă artificială (AI), într-un proces de referinţă ce a avut loc în Regatul Unit.

 

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.