Declarația emoționantă a premierului Giorgia Meloni, după moartea muncitorului român. Ce a transmis familiei

×
Publicitate

Giorgia Meloni, premierul Italiei, a transmis un mesaj de condoleanţe şi şi-a exprimat regretul profund pentru moartea tragică a românului în urma prăbușirii turnului în Roma.

„În numele meu şi al guvernului, îmi exprim profunda tristeţe şi condoleanţe pentru moartea tragică a lui Octav Stroici, muncitorul care a fost victima prăbuşirii Torre dei Conti din Roma. Suntem alături de familia şi colegii săi în acest moment de suferinţă de nedescris”, a scris Georgia Meloni pe X, mulţumind „încă o dată echipelor de salvare şi tuturor celor care au lucrat neobosit şi cu curaj pentru a încerca să-i salveze viaţa”.

În urma prăbuşirii parţiale a turnului medieval, un alt muncitor în vârstă de 64 de ani, din Cosenza, a suferit răni grave şi se află internat în spital.

„Eram la etajul al patrulea al schelei, curăţând tencuiala, când am auzit un zgomot. Am văzut praf ridicându-se din prăbuşirea arcului de lângă zona liftului şi am alergat imediat jos. Totul se zguduia, iar când eram la etajul al doilea, s-a prăbuşit totul, iar din acel moment, nu-mi mai amintesc nimic”, a declarat Gaetano La Manna, de pe patul de spital, potrivit publicaţiei citate.

Internat în spital în stare critică, cu o posibilă leziune la cap, a fost supus unor analize care au arătat că nu este în pericol de moarte, având o rană la ceafă, un hematom mare la tâmpla stângă şi nasul spart.

Cine era muncitorul român

Românul de 66 de ani care a murit, luni noapte, într-un spital din Roma, la scurt timp după ce echipele de salvare l-au scos de sub dărâmături, după 11 ore, în urma prăbuşirii parţiale a unui turn medieval aflat în renovare, lucra la o companie italiană, specializată în restaurarea unor cunoscute monumente şi clădiri istorice, între care Castel Sant'Angelo, din capitala Italiei. La ampla operaţiune de 11 ore în încercarea de a-i salva viaţa românului au participat zeci de salvatori cu drone şi instrumente de înaltă tehnologie, inclusiv un dispozitiv uriaş de aspirare a molozului.

Bărbatul originar din Suceava, în vârstă de 66 de ani, era de mulţi ani în Italia şi locuia împreună cu familia în suburbiile Romei. El era specializat în construcţii şi, împreună cu alţi români şi un italian, făcea parte dintr-o echipă cu experinţă, responsabilă de restaurarea unor monumente sau clădiri istorice din Italia, fiind angajaţi ai companiei Edilerica, relatează presa italiană.

Potrivit Corriere della Sera, Torre dei Conti, un turn medieval fortificat construit în secolul al XIII-lea de Papa Inocenţiu al III-lea pentru familia sa, era închis din 2007 şi beneficia de una dintre cele mai mari subvenţii din Planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) „Caput Mundi”, pentru restaurarea sa fiind alocaţi aproape 7 milioane de euro. Restaurarea sa includea consolidarea structurală, restaurarea, instalarea sistemelor electrice, de iluminat, sisteme de alimentare cu apă, crearea unui muzeu, construirea unui centru de servicii pentru zona arheologică centrală, a unei săli de conferinţe şi a unor spaţii de expoziţie, precum şi a unui traseu pentru vizitatori către turn şi zona subterană.

Prima fază a lucrărilor era deja începută şi prevedea îndepărtarea azbestului şi lucrările preliminare. Publicaţia menţionează, citând documente oficiale, că înainte de începerea lucrărilor au fost făcute studii structurale, teste de sarcină şi prelevări de probe pentru a verifica adecvarea statică a structurii, care „au confirmat condiţiile de siguranţă necesare pentru a continua lucrările la podele”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Administrația Trump: Programul de asistență alimentară SNAP va fi finanțat parțial în noiembrie, din cauza shutdown-ului

Administraţia Trump anunţă luni că ajutorul alimentar de care beneficiază aproximativ 42 de milioane de americani urmează să fie redus în noiembrie, din cauza paraliziei bugetare (”shutdown”) care durează de o lună.

Unul dintre cei mai puternici vicepreședinți ai Statelor Unite ale Americii, Dick Cheney, a murit la vârsta de 84 de ani

Fostul șef de cabinet al Casei Albe, congresman, secretar al apărării și vicepreședinte al SUA, Dick Cheney, a decedat la vârsta de 84 de ani.

Phenianul a lansat rachete înaintea vizitei şefului Pentagonului. Seulul promite investiţii record în apărare

Coreea de Nord a lansat mai multe rachete de artilerie cu o oră înainte de vizita de luni secretarului american al apărării, Pete Hegseth, la graniţa intercoreeană, a indicat Seulul marţi pentru AFP, preluat de Agerpres.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.