Premierul Benjamin Netanyahu s-a prezentat în faţa instanţei după ce a cerut graţierea, demers susţinut de Donald Trump

62578829
IMAGO

Benjamin Netanyahu a apărut luni în faţa instanţei pentru prima dată după ce a solicitat preşedintelui o graţiere în procesul său de corupţie, demers susţinut şi de Donald Trump, transmite Reuters.

Politicienii din opoziţie s-au pronunţat împotriva cererii premierului, unii susţinând că orice graţiere ar trebui să fie condiţionată de retragerea lui Netanyahu din politică şi de recunoaşterea vinovăţiei.

Alţii au afirmat că premierul trebuie să convoace mai întâi alegeri naţionale, care sunt prevăzute pentru octombrie 2026, înainte de a solicita orice graţiere.

Naftali Bennett, fost prim-ministru, a declarat că ar sprijini încheierea procesului dacă Netanyahu ar fi de acord să se retragă din politică „pentru a scoate Israelul din acest haos”.

„În acest fel, putem lăsa totul în urmă, ne putem uni şi reconstrui ţara împreună”, a spus Bennett, care a condus un guvern de coaliţie ce a câştigat alegerile din 2021, înlăturându-l pe Netanyahu din funcţie. Netanyahu a câştigat alegerile din anul următor şi a revenit la putere.

Sondajele îl indică pe Bennett ca fiind cel mai probabil candidat la conducerea următorului guvern în cazul în care Netanyahu ar pleca.

Acuzat de luare de mită și fraudă în 2020

Netanyahu, cel mai longeviv prim-ministru al Israelului, a fost acuzat în 2019 de luare de mită, fraudă şi abuz de încredere, după ani de anchete. Procesul său a început în 2020.

Prim-ministrul a negat în repetate rânduri orice faptă ilegală şi nu şi-a recunoscut vina în cererea de graţiere, avocaţii lui afirmând că acesta crede că, dacă va fi finalizat, procesul se va încheia cu achitarea completă.

Un mic grup de demonstranţi s-a adunat luni în faţa tribunalului din Tel Aviv, unii purtând salopete portocalii de tipul celor din închisoare şi cerând ca Netanyahu să meargă la închisoare.

Într-o scrisoare adresată preşedintelui Isaac Herzog, publicată duminică, avocaţii lui Netanyahu au afirmat că frecventele apariţii în faţa instanţei îi împiedică capacitatea de a guverna. Graţierea ar fi benefică şi pentru ţară, au susţinut aceştia.

În Israel, graţierile sunt acordate de obicei numai după încheierea procedurilor judiciare şi condamnarea acuzatului. Nu există precedent pentru acordarea unei graţieri în timpul procesului, menţionează Reuters.

Trump consideră cazul Netanyahu ca fiind „politic”

Aliaţii coaliţiei de dreapta ai lui Netanyahu au susţinut cererea acestuia, care a venit la două săptămâni după ce Trump i-a scris lui Herzog cerându-i să ia în considerare graţierea lui Netanyahu, calificând cazurile împotriva acestuia drept „urmărire penală politică şi nejustificată”.

În alegerile recente, rivalii lui Netanyahu au făcut din cazurile sale juridice o temă centrală a campaniei.

Coaliţia lui Netanyahu, cea mai de dreapta din istoria Israelului, ar avea dificultăţi în a obţine suficiente locuri pentru a forma următorul guvern, potrivit sondajelor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62595501
Se anunță protest masiv, cu zeci de mii de oameni, din nou, la Sofia. Poliția pregătește măsuri speciale de securitate

„Tăcerea ne va costa scump, vol. 2” și „Nu vom permite să fim mințiți”, așa a fost anunțat un nou protest împotriva bugetului pentru 2026, luni seara, la Sofia.

62525478
Reacția furibundă a Rusiei după declaraţiile NATO privind un eventual atac preventiv împotriva Moscovei

Rusia a reacţionat luni la declaraţiile amiralului NATO Giuseppe Cavo Dragone, care a sugerat posibilitatea unui „atac preventiv” ca răspuns la războiul hibrid al Moscovei, numind afirmaţiile iresponsabile şi o tentativă de escaladare.

62493326
Ilan Șor închide robinetul în Republica Moldova. Oligarhul fugar anunță retragerea proiectelor sociale

Ilan Șor, oligarhul fugar condamnat definitiv la 15 ani pentru frauda bancară de un miliard de dolari, a anunțat oficial închiderea tuturor „proiectelor sociale” din Republica Moldova.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.