Polițiști în lacrimi când au ajuns la locul unde o mamă cu doi copii au fost uciși de șoferul unui Audi, pe trotuar

62492815
Bild

O mamă și cei doi fii ai ei de 3 și 6 ani au murit, după ce au fost loviți de un SUV Audi pe trotuar, în Germania, la Esslingen, lângă Stuttgart, marți după-amiază.

Din primele informații, mama copiilor, în vârstă de 39 de ani, tocmai îi luase pe cei mici de la o sală de sport, aflată la doar câțiva metri de locul accidentului. Cei trei au suferit răni foarte grave.

Când salvatorii au ajuns la locul accidentului au acoperit cele trei cadavre lângă șosea, iar în ochii polițiștilor se vedeau lacrimi, potrivit martorilor, relatează Bild.

Șoferul (54 de ani) al unui Audi Q3 a derapat și a ieșit de pe drum, lovind-o pe femeie și pe copii.

Victimele au fost lovite atât de grav încât au murit la locul accidentului. Șoferul Audiului a fost rănit și transportat la o clinică medicală. Potrivit poliției, și șoferul unui Ford, cu care Audi s-ar fi ciocnit, a fost dus la spital.

Echipajul de urgență a avut grijă și de martorii la tragedie, pentru că unii dintre ei au fost atât de șocați încât au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62492792
Summit-ul BRICS, un maraton diplomatic organizat de Vladimir Putin cu țările prietene ale Rusiei. Și Turcia vrea să adere

Limitat în deplasările externe din cauza unui mandat de arestare internațional, Vladimir Putin s-a înconjurat acasă de prieteni. 

62492765
Cinci morţi şi 22 de răniţi într-un atac terorist asupra sediului unei companii de apărare lângă Ankara. FOTO&VIDEO

Cinci persoane au fost ucise şi 22 au fost rănite într-un atac asupra sediului unei companii din industria de apărare a Turciei, lângă capitala Ankara, a anunţat miercuri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează dpa.

62492747
Coreea de Nord a trimis 3.000 de soldaţi în Rusia pentru războiul din Ucraina. Ce ar fi făcut Phenianul cu familiile acestora

Coreea de Nord a trimis 3.000 de soldaţi în Rusia pentru a sprijini forţele Kremlinului în războiul său din Ucraina.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 005inquam photos octav ganea
Luca Niculescu: Aş prefera un guvern politic. Discuţiile sunt deschise şi nu vreau să-mi închid nicio poartă de dialog

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu liderii USR, că ar prefera un guvern politic, dar că discuţiile sunt "deschise", deoarece nu vrea să închidă "nicio poartă de dialog".

Crevedia
Procesul exploziei de la Crevedia poate începe după doi ani de întârzieri. Despăgubiri cerute: 53 de milioane de euro

Judecătoria Răcari a dispus luni începerea judecării pe fond a dosarului exploziei de la Crevedia, în care patronii stației GPL, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, au fost trimiși în judecată. Tragedia din august 2023 s-a soldat cu 6 morți și 54 de răniți.

Whatsapp image 2026 10 12 at 12 57 42 1
România va avea unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei din Europa de Est. Investiție de 46 milioane de euro

România se pregătește să pună în funcțiune unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei în baterii din Europa Centrală și de Est.