Peste jumătate de milion de persoane, evacuate în Cambodgia şi Thailanda în urma conflictelor legate de frontieră

62597848
AFP

Peste 500.000 de persoane şi-au părăsit locuinţele pentru a se refugia, în Thailanda şi Cambodgia, de la începutul conflictului legat de frontieră, au declarat miercuri cele două guverne.

„Civilii au fost nevoiţi să se evacueze în număr mare din cauza a ceea ce am evaluat ca fiind o ameninţare iminentă la adresa siguranţei lor. Peste 400.000 de persoane au fost mutate în adăposturi sigure în şapte provincii”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Thailanda, Surasant Kongsiri, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Vrem să prevenim repetarea atacurilor asupra civililor pe care le-am suferit în iulie 2025”, a adăugat oficialul.

Evacuări masive în Thailanda şi Cambodgia

În Cambodgia, „101.229 de persoane au fost evacuate în adăposturi sigure şi la rudele lor din cinci provincii”, până marţi seara, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Maly Socheata.

Vecinii din Asia de Sud-Est contestă delimitarea din era colonială a frontierei lor de 800 km, unde revendicările concurente asupra templelor istorice au degenerat în conflict armat.

Cele mai sângeroase ciocniri din ultimele luni

Ciocnirile din această săptămână sunt cele mai sângeroase de la cele cinci zile de lupte din iulie, care au provocat moartea a zeci de persoane şi strămutarea a aproximativ 300.000 de persoane de ambele părţi ale frontierei, înainte de încheierea unui armistiţiu fragil, în urma intervenţiei preşedintelui american Donald Trump.

Ambele părţi se acuză reciproc de instigarea la reluarea luptelor, care marţi s-au extins în cinci provincii din Thailanda şi Cambodgia, potrivit unui bilanţ al AFP bazat pe informaţii oficiale.

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62597845
„Este ca în perioada Covid”. „Supergripa” se răspândește în Europa: spitale pline, școli închise și revin măștile

Marea Britanie se confruntă cu un val sever și timpuriu de „supergripă”, care pune presiune pe spitale și provoacă absențe masive în școli, în timp ce autoritățile medicale recomandă măști și vaccinare, iar valul începe să se extindă și în Europa.

62490430
Un bărbat a primit patru amenzi după ce i-a fost desenat un loc de parcare pentru persoane cu dizabilități în jurul mașinii

Un bărbat din Marea Britanie a criticat consiliul local după ce un loc de parcare pentru persoane cu dizabilități a fost marcat în jurul mașinii sale parcate legal, ceea ce i-a adus patru amenzi.

62474189
Un soldat britanic a murit în Ucraina după ce a fost rănit într-un „accident” care a avut loc „departe de linia frontului”

Un soldat britanic a fost ucis marţi în Ucraina într-un "accident" care a avut loc "departe de linia frontului", în timp ce observa forţele ucrainene care testau noi echipamente de apărare, a anunţat ministrul britanic al Apărării.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.