Peste 3.400 de morți și 10.000 de arestări în Iran de la începutul protestelor, estimează ONG-ul Iran Human Rights

62606134
Getty

Organizația nonguvernamentală Iran Human Rights anunță că cel puțin 3.428 de persoane au fost ucise în Iran de la începutul protestelor, la 28 decembrie, iar peste 10.000 au fost arestate, potrivit AFP.

 

IHR - care citează surse din cadrul Ministerului iranian al Sănătăţii şi Educaţiei Medicale, anunţă că 3.379 de persoane au fost ucise în perioada 8-12 ianuarie.

”Această cifră este un minimum absolut”, avertizează IHR,

ONG-ul precizează că a primit ”noi rapoarte şi mărturii care arată şi mai mult amploarea violenţelor”.

Ministerul Afacerilor Externe a organizat miercuri o ședință de coordonare pentru monitorizarea situației de securitate din Iran. În prezent, cei circa 400 de români din țară nu solicită repatriere.

Protestele s-au extins în 180 de orașe din Iran, însă e dificil de evaluat amploarea reală a violențelor, pentru că informațiile oficiale din interiorul țării sunt limitate. Internetul este oprit de cinci zile.

Ministerul Afacerilor Externe a organizat miercuri o ședință de coordonare pentru monitorizarea situației de securitate din Iran. În prezent, cei circa 400 de români din țară nu solicită repatriere.

Teheranul i-a avertizat pe aliaţii SUA din Orientul Mijlociu că va ataca baze americane de pe teritoriul lor dacă Washingtonul atacă Iranul, a declarat miercuri un oficial iranian de rang înalt pentru Reuters. Miercuri, Statele Unite au retras o parte din personal din bazele-cheie pe care le are în Orientul Mijlociu, ca măsură de precauţie. 

Deocamdată nu este clar ce decizie va lua președintele american, care i-a îndemnat pe iranieni să continue protestele.

Mişcarea de protest din Iran este cea mai importantă pe care ţara a cunoscut-o în ultimii ani. Deşi declanşată iniţial de o scădere bruscă a monedei naţionale, protestatarii au cerut în curând reforme politice şi au solicitat căderea guvernului. Regimul iranian a mai trecut prin mişcări de protest în masă, dar analiştii spun că tulburările actuale au loc într-un moment în care guvernul este slăbit de criza economică şi în urma războiului din vară cu Israelul.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62606164
Motivul pentru care Franța își deschide un consulat în Groenlanda, deși doar 6 francezi trăiesc acolo

Franța își deschide un consulat în Groenlanda, deși doar 6 francezi trăiesc pe această insulă arctică, ca semnal politic la șantajul pe care SUA lui Trump îl exercită asupra Danemarcei și Europei, potrivit șefului diplomației franceze.

62606122
Un medic din Iran a dezvăluit că au fost amenințați că vor fi arestați dacă tratează protestatari răniți

Washingtonul a recomandat evacuarea parțială a bazei aeriene din Qatar, cea mai mare din Orientul Mijlociu, pe fondul îngrijorărilor legate de situația explozivă din Iran.

62606099
Roboți de aproape doi metri, în locul agenților din trafic: China experimentează poliția rutieră cu „inteligență artificială”

Un oraș din sud-estul Chinei testează în aceste zile primii roboți pe post de polițiști de circulație.

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Imagini piloti romani drone mapn 3
Imagini din misiunea piloților români care au doborât în doar 3 minute dronele rusești deasupra Mării Negre | GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naționale a publicat, pe pagina oficială de Facebook, imagini surprinse în timpul misiunii desfășurate seara trecută de piloții români pentru neutralizarea celor două drone care au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.