Peste 100.000 de ucraineni fug de război peste granițe. ”Ne-au trezit exploziile. Nu știm sigur unde vom ajunge”

×
Publicitate

Mii de ucraineni au fugit de război peste granițe, în primele ore după invazia rușilor, dar cei care și-au părăsit locuințele sunt peste 100 de mii, potrivit Agenției ONU pentru Refugiați.

Ucrainenii care au rămas la ei în țară s-au adăpostit în regiunile încă ferite de invazie. Cei care locuiesc în Kiev, după ce în Capitală au fost semnalate explozii, au ocupat staţiile de metrou. Cu toții s-au trezit în mijlocul unui război pe care nu și-l puteau imagina.

Cu trenul său maşina, mii de ucraineni au luat drumul Vestului, pentru a scăpa de tirul armelor rusești. 9 centre de primire a refugiaților au fost deschise doar în Polonia, de-a lungul graniței comune cu Ucraina, care se întinde pe mai bine de 500 de kilometri.

Cetățean ucrainean: ”Suntem foarte norocoși că am reușit să plecăm din Ucraina cu penultimul tren care vine aici”.

La destinaţie, oamenii au fost întâmpinaţi de poliţişti de frontieră. După verificarea actelor, au fost îndrumaţi spre centrele de refugiaţi, unde primesc hrană şi asistență medicală. Alții au trecut frontiera pe jos.

Oamenii au lăsat în urmă munca de o viaţă şi, ce e mai dureros... familiile şi ... prietenii, fie ei şi necuvântători.

Bărbat: ”Ne-am lăsat cei doi câini cu un prieten acolo pentru că nu am avut suficient timp să le facem pașapoarte, sau alte acte de care era nevoie. Acum ne gândim ce să facem în continuare, probabil vom merge la Wrocław pentru a ne trage sufletul. Vom decide pe urmă ce să facem”.

Și Ungaria este pregătită să primească până la 600.000 de refugiaţi, a anunţat premierul Viktor Orban.

Situaţia este şi mai complicată pentru cei care au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele și s-au adăpostit în staţiile de metrou, de teama bombardamentelor.

Bărbat: ”Dimineața a fost o panică totală. Isterie, lacrimi. Ne temeam pentru familie, pentru cei dragi, pentru prieteni. Și nu ne era clar ce să facem, unde să fugim sau cum să procedăm”.

Și în regiunile controlate de separatiști oamenii s-au îndreptat spre gări. Acolo, conflictele armate se ţin lanţ de ani buni, dar acum e mult mai grav.

Bărbat: ”Ne-au trezit exploziile. Nu este prima dată când ni se întâmplă asta. Îmi aduc aminte de primul război și am hotărât să nu mai stau aici și la al doilea”.

”Nu știm sigur unde vom ajunge pentru că situația se schimbă foarte repede. Este greu să vă spun cum mă simt. Suntem confuzi, puțin obosiți și speriați. Dar sperăm că totul va fi bine”.

S-au format cozi imense și la benzinării. Oamenii au venit să-şi umple rezervoarele de teamă că vor fi nevoiți să fugă spre granițe în scurt timp.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
VIDEO. Politicianul rus care a anunțat încă de anul trecut că Rusia va ataca Ucraina în februarie

Liderul formatiunii naționaliste Partidul Liberal Democrat din Rusia (LDPR, extremă dreapta), Vladimir Jirinovski, a prezis în decembrie evoluția tensiunilor cu Ucraina și a anunțat când va porni războiul: 22 februarie, ora 4 dimineața.

Zelenski crede că el este ţinta numărul 1 a rușilor. Trupele rusești au ajuns la aproximativ 30 km de Kiev

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a reluat atacurile cu rachetă în zorii zilei de vineri, la ora locală 04.00, dar că trupele ruse au fost oprite din avansul lor în majoritatea direcţiilor, relatează Reuters.

SUA și UE au anunțat sancțiuni dure împotriva Rusiei. Biden a anunțat o ruptură totală a relațiilor

Statele Unite și liderii europeni au anunțat joi seară noi sancțiuni împotriva Rusiei. Totodată, și-au exprimat compasiunea și susținerea pentru poporul ucrainean.

Recomandări
Nicușor Dan, criticat dur: Speranța s-a transformat în dezamăgire. Astăzi, dezamăgirea s-a transformat în indignare

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l apăra pe șeful SPP, generalul Lucian Pahonțu, în urma dezvăluirilor privind participarea acestuia la reprimarea manifestanților de la Revoluția din 1989 continuă să facă valuri. 

Prognoză sumbră. Debitul Dunării la intrarea în România o să scadă sub mediile multianuale ale lunilor august şi septembrie

Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea de 1.500 mc/s, situându-se sub mediile multianuale ale lunilor august şi septembrie.

Norvegienii s-au adunat la Palatul Regal din Oslo pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald. GALERIE FOTO

Norvegienii s-au adunat sâmbătă în fața Palatului Regal pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald, relatează Reuters.