Persoanele din Afganistan care fac fotografii comit un „păcat major". Oficial taliban: „Tind mereu spre imoralitate”

62216223
Shutterstock

Un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului Justiţiei din Afganistan a declarat că jurnaliştii comit un „păcat major" realizând fotografii, au relatat miercuri mass-media afgane, informează AFP.

 

Televiziunea şi fotografiile cu fiinţe vii au fost interzise sub regimul taliban anterior, între 1996 şi 2001. Cu toate acestea, autorităţile talibane nu au emis o regulă similară de la revenirea lor la putere în august 2021.

„A face fotografii este un păcat major", a declarat Mohammad Hashem Shaheed Wror, un înalt responsabil din Ministerul Justiţiei, în cadrul unui seminar desfăşurat marţi la Kabul, potrivit imaginilor difuzate miercuri de mass-media.

„Prietenii noştri jurnalişti, jurnaliştii afgani, sunt mereu foarte preocupaţi cu acest păcat şi tind mereu spre imoralitate", a adăugat acesta.

Autorităţile din provincia sudică Kandahar (sud), leagănul mişcării talibane, au ordonat deja personalului militar şi funcţionarilor să nu facă fotografii sau să filmeze videoclipuri în care apar „fiinţe vii".

Această interdicţie nu se extinde însă la mass-media sau la public, a declarat pentru AFP Mahmood Azzam, un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei.

Reprezentările de oameni şi animale sunt în general absente din arta islamică. Pentru unii musulmani, orice reprezentare a unei fiinţe vii trebuie interzisă.

Mai multe instituţii media s-au abţinut să publice fotografii cu oameni şi animale de la revenirea talibanilor la putere. Cu toate acestea, ministerele au continuat să difuzeze fotografii cu oficiali de rang înalt întâlnind demnitari străini.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62427556
O femeie este pe cale să se căsătorească cu o hologramă realizată cu ajutorul inteligenței artificiale. Cum a fost posibil

O femeie este pe cale să devină prima persoană care se va căsători cu o hologramă realizată cu ajutorul inteligenței artificiale.

62383243
Motivul pentru care o chelneriță a fost concediată după ce a primit un bacșiș uriaș. L-a împărțit apoi cu colegii săi

O chelneriță din Michigan a explicat motivul pentru care a ajuns să își piardă locul de muncă după ce a primit un bacșiș de 10.000 de dolari de la un client generos.

 

62379194
„Brusc s-a auzit un zgomot uriaş”. Un pod aflat în construcție, în Olanda, s-a surpat. Sunt cel puţin doi morţi şi doi răniţi

O parte a unui pod aflat în construcţie la Lochem, în estul Olandei, s-a surpat, miercuri, şi a ucis cel puţin două persoane şi a rănit alte două, anunţă autorităţile locale.

 

Recomandări
Luca niculescu 2
PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Ce a răspuns PNL

În prima zi de negocieri, PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Sorin Grindeanu a anunțat că partidul său intră în guvern doar alături de PNL și UDMR. 

Crima uk dexter 2
Criminalul obsedat de „Dexter”, care a ucis o româncă în Marea Britanie, a fost prins după ce a cerut ajutor unor polițiști

Polițiștii români încearcă să găsească rudele unei tinere de 24 de ani care a fost ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.