Parlamentul Portugaliei interzice vălurile care acoperă fața. Femeile care nu respectă legea riscă amenzi piperate

62583980
Shutterstock

Parlamentul Portugaliei a adoptat vineri o lege de interzicere în aproape toate locurile publice a vălurilor care acoperă faţa „din motive de gen sau religioase", informează Reuters, preluat de Agerpres.

Textul propus de partidul de extremă dreapta Chega vizează efectiv vălurile de tip niqab şi burqa purtate de unele femei musulmane.

Pedepsele pentru portul în public al articolelor vestimentare interzise constau în amenzi între 200 şi 4.000 de euro, iar pentru obligarea altcuiva să poarte văluri de genurile asociate în general cu islamul - închisoare până la trei ani.

Se permite în continuare purtarea vălurilor în avioane, sedii diplomatice şi lăcaşuri religioase.

Pentru a intra în vigoare, legea trebuie promulgată de preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa, care îşi poate exercita dreptul de veto sau poate înainta textul Curţii Constituţionale, pentru verificare.

În şedinţa de vineri a legislativului de la Lisabona, mai multe deputate de stânga l-au înfruntat pe liderul Chega, Andre Ventura. Partidele de stânga s-au opus legii, dar majoritatea a fost asigurată cu sprijinul coaliţiei de centru-dreapta.

Liderul Chega susține că femeile trebuie protejate

Ventura a susţinut că „astăzi le protejăm pe membrele parlamentului, pe fiicele voastre, pe fiicele noastre, să nu fie obligate să folosească într-o zi burqa în această ţară".

Deputata Andreia Neto din partidul Social Democrat de guvernământ a afirmat înaintea votului: „Aceasta este o dezbatere despre egalitatea între bărbaţi şi femei. Nicio femeie nu trebuie obligată să îşi acopere faţa cu un văl".

În Europa, proporţia femeilor musulmane care îşi acoperă faţa este minoritară, iar în Portugalia vălurile sunt rareori întâlnite.

Chestiunea acoperirii în întregime a feţei a ajuns însă să polarizeze societăţile din mare parte a Europei; unii susţin că vălurile simbolizează discriminarea de gen sau pot constitui ameninţări la adresa securităţii şi că ar trebui interzise prin lege.

Până acum, se aplică interdicţii totale sau parţiale privind vălurile islamice doar în unele ţări, cum ar fi Franţa, Austria, Belgia sau Olanda.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62583979
Trump, către Zelenski, la Casa Albă: „Sperăm că vom putea pune capăt războiului fără să ne gândim la rachetele Tomahawk”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit vineri la Casa Albă pentru a se întâlni cu omologul său american, Donald Trump, pe care speră să-l convingă să livreze rachete Tomahawk Ucrainei, relatează AFP şi Reuters.

62583923
Universitatea Cambridge oferă cursuri de limba română pentru studenți străini. Proiectul este susținut de statul român

Universitatea Cambridge intră pe lista instituțiilor de prim rang din străinătate care oferă seminarii și cursuri de limbă și civilizație românească pentru studenții străini.

62583938
Trump l-a întrebat pe Putin dacă îl deranjează livrarea a mii de rachete Tomahawk către „rivalii săi”. Ce răspuns a primit

Donald Trump și Vladimir Putin ar urma să se întâlnească din nou, față în față, în capitala Ungariei, în următoarele două săptămâni. Asta au convenit, joi seara, în cursul unei discuții telefonice.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.