Parlamentul European a votat oprirea plăților către ţările cu probleme la statul de drept

62000649
iStock

Proiectul Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia bugetului Uniunii în cazul unor deficienţe generalizate în aceea ce priveşte statul de drept a fost adoptat joi în Parlamentul de la Strasbourg.

Din 624 de voturi exprimate, 397 au fost în favoarea proiectului, iar 158 împotrivă, potrivit News.ro.

Raportul referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia bugetului Uniunii în cazul unor deficienţe generalizate în aceea ce priveşte statul de drept în ţările membre a fost propus de Eider Gardiazabal Rubial (social-democraţi) şi Petri Sarvamaa (creştin-democraţi).

„Unul dintre cele mai importante lucruri care menţin democraţia este statul de drept. De aceea votăm acest raport. Este vorba despre protecţia bugetului Uniunii Europene. Aceată reglementare are bază legală. Trebuie să fie şi vor fi aceleaşi consecinţe pentru toate statele membre UE”, a spus Petri Sarvamaa înaintea votului.

Au fost supuse la vot mai multe amendamente, majoritatea fiind adoptate.

Rubial, satisfăcută de rezultat, a mulţumit pentru susţinere şi a anunţat că în curând vor începe negocierile.

Dacă va fi adoptat de Consiliului Uniunii Europene, textul va deveni imediat lege.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61914539
Cum arată uriașul complex balnear din Coreea de Nord, unde Kim și-ar fi petrecut verile

Un uriaş proiect de complex balnear pe coasta de est a Coreei de Nord, unde Kim Jong Un vrea să se ridice hoteluri, cinematografe şi un parc acvatic, este aproape de a fi finalizat.

62015310
Discursul lui Trump privind Starea Națiunii, în pericol din cauza blocajului guvernamental

Paralizia administraţiei americane pune în pericol discursul anual privind Starea Naţiunii al preşedintelui Donald Trump.

62015305
Ce i-a spus tânărul care voia să comită un atac la Casa Albă unui agent FBI sub acoperire

Agenţii FBI au arestat un bărbat care pregătea un atac asupra Casei Albe. Suspectul, care a fost dus deja la tribunal, plănuia să atace reşedinţa preşedintelui american cu o rachetă antitanc, grenade şi arme de foc.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.