Macron a vorbit cu Putin la telefon. Condițiile puse de liderul rus pentru a opri războiul în Ucraina

62245059
Getty

Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat luni la telefon timp de o oră şi jumătate cu omologul său rus Vladimir Putin, cerându-i să înceteze atacurile asupra civililor şi securizarea căilor rutiere în Ucraina.

Conform Palatului Elysee, liderul de la Kremlin "şi-a confirmat dorinţa de a se angaja" asupra acestor puncte cheie.

Putin a cerut o ”recunoaştere a suveranităţii ruse în Crimeea, realizarea demilitarizării şi denazificării statului ucrainean şi garanţia statutului său neutru” ca precondiţii ale oricărei soluţii, anunţă într-un comunicat Kremlinul, în urma aceste convorbiri la telefn a celor doi şefi de stat.

Macron l-a sunat pe Putin "la cererea" omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, cu care a discutat "de mai multe ori în ultimele ore", a adăugat preşedinţia franceză.

La discuţia cu Putin, Macron "a reiterat cererea comunităţii internaţionale de a opri ofensiva rusă împotriva Ucrainei şi a reafirmat necesitatea de a pune în aplicare un armistiţiu imediat", a mai precizat Palatul Elysee, în a cincea zi a ofensivei lansate de armata rusă.

"În timp ce discuţiile au început între delegaţiile rusă şi ucraineană" la frontiera ucraineano-belarusă, el a cerut câteva lucruri ce "trebuie respectate pe teren: o încetare a tuturor loviturilor şi atacurilor asupra civililor şi cartierelor rezidenţiale; o protecţie a întregii infrastructuri civile; o securizare a axelor rutiere, în special drumul de la sud de Kiev".

"Preşedintele Putin şi-a confirmat dorinţa de a se angaja asupra acestor trei puncte", conform preşedinţiei franceze.

Macron a cerut de asemenea "respectarea dreptului internaţional umanitar şi protejarea populaţiilor civile, precum şi furnizarea de ajutor, în conformitate cu rezoluţia depusă de Franţa la Consiliul de Securitate al ONU".

Această discuţie a fost a doua între Macron şi Putin de la începutul invaziei ruse din Ucraina, la 24 februarie. Ei au mai vorbit joi, înaintea unui summit excepţional al UE la Bruxelles.

În convorbirea cu Zelenski, Macron "a salutat din nou simţul responsabilităţii arătat de preşedintele ucrainean în perspectiva negocierilor care încep şi chiar în timp ce Ucraina este agresată de Rusia", mai subliniază Palatul Elysee în comunicatul său.

Articol recomandat de sport.ro
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Citește și...
62236153
Ungaria nu vrea să ajute Ucraina cu arme și nu permite tranzitul de arme pe teritoriul său
Ungaria nu va trimite trupe sau armament în Ucraina şi nu va autoriza ca teritoriul său să fie tranzitat de arme letale destinate Ucrainei.  
62245053
Primarul orașului ucrainean Kupeansk, cercetat pentru trădare după ce și-a predat orașul rușilor
Primarul orașului Kupeansk este cercetat sub suspiciunea de trădare după ce și-a predat orașul rușilor. Localitatea se află în provincia Harkov, atacată înca de joia trecută.
62245043
Atac rusesc cu rachete în oraşul Harkov din Ucraina, soldat cu cel puțin 11morți
Cel puțin 11 persoane au murit luni şi alte zeci au fost rănite, într-un atac rusesc cu rachete împotriva cartierelor rezidenţiale din oraşul Harkov, aflat la 35 de kilometri distanţă de frontiera cu Rusia.