Armata Pakistanului a fost „autorizată să întreprindă acțiuni corespunzătoare” după atacul Indiei

62541478
Getty

Prim-ministrul Pakistanului a declarat miercuri că forţele armate ale ţării au fost „autorizate să întreprindă acţiuni corespunzătoare” după atacurile Indiei, relatează Sky News.

„În conformitate cu articolul 51 din Carta ONU, Pakistanul îşi rezervă dreptul de a răspunde, în legitimă apărare, la momentul, în locul şi în modul pe care le va alege, pentru a răzbuna pierderea de vieţi pakistaneze nevinovate şi încălcarea flagrantă a suveranităţii sale”, arată un comunicat al biroului prim-ministrului, scrie news.ro

Comitetul Naţional de Securitate al ţării a fost convocat miercuri şi a condamnat „actul de război neprovocat, laş şi ilegal” al Indiei, precizează comunicatul.

„Aceste atacuri neprovocate şi nejustificate au vizat în mod deliberat zonele civile, sub pretextul fals al prezenţei unor tabere teroriste imaginare, ducând la martiriul unor bărbaţi, femei şi copii nevinovaţi şi provocând pagube infrastructurii civile, inclusiv moscheilor”, transmite biroul premierul pakistanez.

Pakistanul afirmă, de asemenea, că atacurile au generat „un pericol grav pentru companiile aeriene comerciale aparţinând ţărilor înfrăţite din Golf”, punând în pericol viaţa a „mii de pasageri aflaţi la bord”.

Atacurile, potrivit Islamabadului, „constituie în mod evident acte de război în conformitate cu dreptul internaţional”.

India susţine că a lovit nouă locaţii pakistaneze care furnizau „infrastructură teroristă” şi nu a lovit instalaţii militare.

India a desfășurat operațiunea „Sindoor”

India a desfăşurat marţi noapte operaţiunea „Sindoor”, lovind Pakistanul şi Caşmirul pakistanez. Pakistanul susţine că a doborât cinci avioane de luptă indiene, acestea fiind cele mai grave lupte din ultimele două decenii între cei doi vecini înarmaţi nuclear.

Atacurile indiene au inclus ţinte din Punjab. Sunt primele atacuri asupra celei mai populate provincii pakistaneze de la ultimul război la scară largă dintre vechii inamici, desfăşurat în urmă cu mai bine de o jumătate de secol.

Acţiunea a declanşat temeri cu privire la continuarea ostilităţilor într-unul dintre cele mai periculoase puncte fierbinţi din lume.

India susţine că unele dintre ţintele lovite aveau legătură cu un atac al militanţilor islamişti asupra unor turişti hinduşi, când 26 de persoane au fost ucise în Caşmirul indian, luna trecută. India declarase anterior că doi dintre cei trei suspecţi din atacul asupra turiştilor erau cetăţeni pakistanezi, dar nu a prezentat nicio dovadă detaliată. Pakistanul a negat că ar avea vreo legătură cu crimele.

Cel puțin 26 de morți în urma atacurilor

Islamabadul a declarat că au fost vizate şase locaţii pakistaneze şi că niciuna dintre acestea nu era tabără militantă. Cel puţin 26 de civili au fost ucişi şi 46 răniţi, a declarat un purtător de cuvânt militar pakistanez.

Vecinii din Asia de Sud au avut, de asemenea, un schimb intens de bombardamente şi focuri de armă grele pe o mare parte a frontierei lor de facto din regiunea Caşmir din Himalaya, au declarat poliţia şi martorii pentru Reuters.

Bombardamentele au ucis 10 civili şi au rănit 48 în partea indiană a regiunii, a declarat poliţia. Cel puţin şase persoane au fost ucise în partea pakistaneză, au declarat oficialii de acolo.

India, cu majoritate hindusă, şi Pakistanul islamic au purtat două dintre cele trei războaie avute de la independenţa din 1947 pentru Caşmirul cu majoritate musulmană, pe care ambele părţi îl revendică în totalitate şi îl controlează parţial.

Mai multe companii aeriene, inclusiv cea mai mare din India, IndiGo, Air India şi Qatar Airways au anulat zboruri în zone din India şi Pakistan din cauza închiderii aeroporturilor şi a spaţiului aerian.

Atacul indian depăşeşte cu mult răspunsul New Delhi la atacurile anterioare din Caşmir atribuite Pakistanului.

„Având în vedere amploarea atacului indian, care a fost mult mai mare decât ceea ce am văzut în 2019, ne putem aştepta la un răspuns pakistanez considerabil”, a declarat Michael Kugelman, analist pentru Asia de Sud cu sediul la Washington şi colaborator al revistei Foreign Policy. „Am avut un atac şi un contraatac, iar ceea ce urmează va fi cel mai puternic indiciu al gravităţii crizei care ar putea deveni”, a spus el.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
Citește și...
O femeie și-a otrăvit intenționat trei rude după ce le-a invitat la cină. Mesajul bizar pe care l-a postat pe Facebook

O mamă a doi copii din Australia este judecată sub acuzația că și-ar fi otrăvit intenționat trei rude cu ciuperci extrem de toxice.

Încetarea focului decisă de Vladimir Putin pentru 3 zile intră în vigoare la miezul nopţii, deşi Zelenski a respins-o

Încetarea focului pentru trei zile în Ucraina anunţată unilateral de preşedintele rus Vladimir Putin va intra în vigoare la miezul nopţii, chiar dacă a fost respinsă de Kiev, a anunţat miercuri Kremlinul, transmite agenţia EFE.

O femeie a primit despăgubiri de 28.000 de euro după ce a fost concediată într-o zi liberă

O femeie din Marea Britanie a primit peste 24.000 de lire sterline (circa 28.000 de euro) despăgubiri după ce a fost concediată în mod abuziv de compania la care lucra.

Recomandări
Siegfried Mureșan, mesaj după desemnarea oficială ca premier: Nu sting lumina aprinsă de Ilie Bolojan

 Siegfried Mureșan a transmis un mesaj după ce președintele Nicușor Dan a semnat decretul prin care l-a desemnat premier și a anunțat că va continua politicile cabinetului Ilie Bolojan.

De luni, vremea se schimbă. Temperaturile scad brusc, cu până la 10 grade, iar ploile cuprind majoritatea regiunilor

România se mai bucură de două zile cu temperaturi de vară, însă vremea se va schimba începând de luni. Temperaturile vor scădea treptat, iar marți și miercuri maximele vor fi, în general, cuprinse între 14–15 și 23–24 de grade Celsius.

Alegeri în două landuri din Germania. Poziția lui cancelarului Merz, slăbită de victoria AfD din Saxonia-Anhalt

Alegătorii din două landuri germane vor merge la urnele de vot într-un moment în care viitorul politic al cancelarului aflat sub presiune, Friedrich Merz, este în balanţă, iar extrema dreaptă, încurajată de succesele recente, vizează noi câştiguri.