Omagiu în Israel. Un DJ a pus muzică în amintirea celor 400 de persoane ucise la festivalul Nova, pe locul masacrului

62406533
News.ro

Un DJ a pus muzică în faţa portretelor participanţilor la un festival care au fost ucişi de combatanţi Hamas în atacul de la 7 octombrie, relatează AFP.

Acest omagiu a avut loc marţi, pe locul unde s-a desfăşurat festivalul Nova.

Aproape 400 de persoane au fost ucise de combatanţi Hamas în acea zi, iar altele au fost luate ostatice.

Armistițiul dintre Israel și Hamas ar putea fi prelungit cu încă cinci zile

Armistițiul dintre Israel și Hamas pare să reziste și sunt șanse să fie prelungit cu încă cinci zile, potrivit unor oficiali israelieni.

Marți seară, 10 ostatici au fost eliberați, la schimb cu 30 de deținuți palestinieni. Asta în ciuda faptului că, în cursul zilei, s-au înregistrat mai multe încălcări ale acordului de încetare a focului.

Familiile israelienilor ținuți ostatici în Gaza speră ca înțelegerea să reziste până când toți cei răpiți vor reveni acasă. Printre ei e chiar și un bebeluș de 10 luni.

În cursul serii, Hamas a eliberat 10 cetățeni israelieni, între care 9 femei și un adolescent de 17 ani. Alături de ei, în custodia Crucii Roșii au ajuns și doi cetățeni străini. Grupul a ajuns în Egipt, de unde a fost preluat de armata israeliană.

Ostaticii care au ajuns deja la familiile lor au fost întâmpinați cu bucurie. Thomas Hand, tatăl Emiliei, a crezut-o moartă până acum câteva săptămâni. Reuniunea a fost una extrem de emoțională.

În culise, Israelul și Hamas negociază prelungirea pentru a doua oară a armistițiului, cu mijlocirea Qatarului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62397515
Recep Erdogan Tayyip salută armistiţiul din Gaza, spunând că este o „oprire temporară a vărsării de sânge”
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a salutat miercuri armistiţiul în războiul din Gaza.  
62406528
Steagul palestinian, ridicat în faţa primăriei din Oslo în semn de solidaritate cu populaţia din Gaza
Primăria din Oslo a ridicat miercuri steagul palestinian în semn de solidaritate cu populaţia din Gaza, unde mii de oameni şi-au pierdut viaţa într-o campanie militară israeliană ca represalii pentru atacul Hamas de la 7 octombrie, potrivi AFP.
62406490
Bradul de Crăciun instalat în faţa Casei Albe a fost doborât de rafale de vânt. VIDEO
Puternicele rafale de vânt care au fost înregistrate la Washington au doborât marţi bradul de Crăciun instalat în faţa Casei Albe, informează site-ul revistei americane People.