Vizită secretă a șefului CIA în Ucraina: Kievul planifică negocieri de încetare a focului

62318338

Directorul CIA, William Burns, a vizitat recent Ucraina, unde s-a întâlnit cu oficiali ai serviciilor de informaţii şi cu preşedintele Volodimir Zelenski, a confirmat vineri pentru AFP un oficial american.  

Această vizită, care nu a fost făcută publică la momentul respectiv, a avut loc în contextul în care forţele ucrainene îşi continuă contraofensiva împotriva forţelor ruse lansate în iunie în estul şi sudul ţării, potrivit News.

Cu această ocazie, William Burns a reafirmat "angajamentul american de a împărtăşi informaţii pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva agresiunii ruseşti", a declarat oficialul american sub rezerva anonimatului.

william burns

Potrivit cotidianului american The Washington Post, care a fost primul care a relatat despre această călătorie, liderii ucraineni au prezentat planuri de recucerire a teritoriilor ocupate de forţele ruseşti şi de începere a negocierilor de încetare a focului până la sfârşitul anului.

Lipsa armelor limitează contraofensiva ucraineană

Călătoria a avut loc în luna iunie, potrivit publicaţiei americane.

Conform oficialului american, William Burns "a mers în Ucraina, aşa cum a făcut-o în mod regulat de când a început agresiunea Rusiei, în urmă cu mai bine de un an". Călătoria a avut loc înainte de rebeliunea de 24 de ore condusă la 24 iunie de şeful grupului paramilitar rus Wagner, Evgheni Prigojin, a precizat oficialul. Această revoltă, percepută ca fiind cea mai gravă ameninţare la adresa autorităţii Kremlinului din ultimele decenii, "nu a fost un subiect de discuţie", a precizat el.

Statele Unite au încercat să clarifice în faţa Rusiei că nu au jucat niciun rol în rebeliune. Majoritatea marilor mass-media americane au relatat vineri că William Burns i-a telefonat şefului Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narichkin, după rebeliune, pentru a-l asigura că Statele Unite nu au fost implicate.

Comandantul-şef al armatei ucrainene, Valeri Zalujni, a declarat într-un interviu, publicat vineri de Washington Post, că lipsa armelor, în special a avioanelor de luptă, limitează contraofensiva ucraineană. Marţi, Statele Unite au anunţat un ajutor suplimentar de 500 de milioane de dolari pentru a sprijini contraofensiva, inclusiv muniţie pentru apărarea antiaeriană şi vehicule blindate.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62362020
Rusia și-a mutat aurul chiar în inima Europei. Cum a reușit să păcălească sancțiunile occidentale

Încă de la începutul invaziei pe care a lansat-o în Ucraina, în februarie 2022, Rusia a reușit să mute 75 de tone din aurul său în Elveția.

62362017
Nikkei: Rusia cumpără de luni de zile drone din China pentru războiul din Ucraina. Câte „bucăți” a cedat până acum Beijingul

Rusia importă de luni de zile drone chinezești pentru uz militar în războiul pe care l-a lansat în Ucraina, în pofida negării de către Beijing că astfel de echipamente sunt folosite în conflict, a constatat o investigație a Nikkei Asia.

62293504
Lukaşenko, anunț important despre armele nucleare rusești aflate în Belarus: "Sunt sigur că nu va trebui să le folosim"

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, cel mai ferm aliat al lui Putin în războiul din Ucraina, s-a arătat convins că armele nucleare tactice ruseşti desfăşurate în ţara sa nu vor fi folosite niciodată, informează Reuters, citată de Agerpres.

 

Recomandări
Tren spania
MAE confirmă că un cetățean român se află printre victimele accidentului feroviar din Spania. Care e starea lui

Ministerul Afacerilor Externe anunţă, joi, că un cetăţean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania, în care au fost implicate două trenuri.

Greva sanatate 2
Sindicaliştii din sănătate cer o nouă lege a salarizării până în 2027: „Respingerea, văzută ca opoziţie faţă de majorări”

Reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” avertizează că, dacă o nouă lege a salarizării nu intră în vigoare la 1 ianuarie 2027, respingerea proiectului din vară poate fi interpretată ca o opoziţie faţă de creşterile salariale.

Trenuri spania
Ce s-a întâmplat cu șase minute înainte de accidentul feroviar din Spania. Ultimele conversații dintre operatori și mecanici

Înregistrările audio din centrul de control feroviar din Spania au surprins discuțiile purtate cu câteva minute înainte de accidentul soldat cu 68 de morți.